spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăExterneMotivul pentru care Antony Blinken vine la București

    Motivul pentru care Antony Blinken vine la București

    Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken Foto: Susan Walsh / AFP / Profimedia

    Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, va participa la întrunirea miniştrilor de Externe ai NATO, care va avea loc săptămâna viitoare la Bucureşti, potrivit ziare.com.

    Anunţul oficial a fost făcut de către Departamentul de Stat al SUA.

    ”Secretarul de stat Antony J. Blinken se va deplasa la Bucureşti, România, în perioada 28-30 noiembrie, unde va participa la reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO. Reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO se va axa pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pe punerea în aplicare a noului Concept strategic al NATO, inclusiv pe provocările din partea Republicii Populare Chineze, pe securitatea energetică, pe protecţia infrastructurilor critice şi pe eforturile NATO de dezvoltare a capacităţilor şi de consolidare a rezilienţei în Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Moldova”, a transmis sursa citată.

    Oficialii Departamentului de Stat au precizat că, în timp ce se află la Bucureşti, secretarul Blinken şi prim-ministrul român Nicolae Ciucă vor vizita expoziţia – We the People – 25 de ani de parteneriat strategic – care celebrează momentele cheie ale parteneriatului dintre SUA şi România începând cu 1997.

    ”Secretarul Blinken va avea întâlniri separate cu preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi va participa la un dineu de lucru cu ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba”, a mai transmis Departamentul de Stat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: