3.9 C
Târgu Jiu
marți, ianuarie 31, 2023
AcasăExterneRomânia, o țară bună pentru stabilirea pensionarilor din alte țări

România, o țară bună pentru stabilirea pensionarilor din alte țări

România e în prima parte a clasamentului țărilor unde e ideal să te retragi la pensie, realizat de o agenție de turism britanică, anunță stiripesurse.ro.

România se află pe locul 12 în topul celor 50 de țări numai bune să-ți petreci bătrânețea. Britanicii ne-au descris țara ca având peisaje care îți taie respirația, orașe vibrante și unul dintre cele mai mici costuri de trai din Europa.

Un alt punct forte este faptul că limba engleză este vorbită pe scară largă în orașe, iar româna este ușor de învățat de către vorbitorii de engleză. Vizele și permisele de ședere sunt mai ușor de obținut decât în majoritatea țărilor europene, iar temperaturile medii anuale sunt de 12,8 grade Celsius. Agenția britanică mai menționează că România are peisaje de poveste, sate săsești și păduri de explorat. Locul întâi în clasament îl ocupă Slovenia.

Dezvoltarea colaborării în domeniul medical între România şi Franţa

0
Ministrul Sănătăţii din România, Alexandru Rafila şi ministrul Sănătăţii şi Prevenţiei din Republica Franceză, François...

VIDEO Cometa ”verde” s-a întors în apropierea Pământului, după 50.000 de ani

0
Cometa ”verde”, cum a mai fost denumită C/2022 E3 (ZTF), s-a întors pe cerul nopții...

Cancelarul Karl Nehammer: „Veto-ul Austriei rămâne în vigoare”

0
Cancelarul austriac Karl Nehammer spune că Austria îşi menţine veto-ul faţă de extinderea Spaţiului Schengen,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră!

- Advertisment -
error: Content is protected !!