Amintiri de la pescuit

1
42

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locurile de pescuit, la „varga de alun”, la baza căreia erau înfipte două cuie şi pe ele înfăşuraţi 4-5metri de fir, două inele de sârmă, plută din cocean şi cârlige ruseşti, parcă şi acum îmi saltă inima de bucurie.


Cu mult drag, îmi amintesc şi acum, deşi au trecut aproape 20 de ani, de la prima şedinţă de pescuit, la lacul Debarcader. Nici măcar nu am avut undiţă atunci, dar avea o „nuia” un prieten şi a prins cu ea vreo 10 fugari şi o reginuţă. Mi-a dat-o şi mie, dar nu am reuşit să prind nimic, însă „microbul” s-a instalat în sângele meu şi de atunci m-am „îmbolnavit incurabil”.

 

„Arsenalul” de pescuit a început cu un „arac de fasole”, făcut de prietenul meu pe care l-am „mituit” atunci cu timbre şi abţibilduri. Apoi am început să-mi caut singur „betele”. Ceream fire şi cârlige pe la pescarii mai bătrâni, după care am început să cumpăr fir la metru şi cârlige de la ruşi din piaţă. Prima undiţă, cu adevarat, am primit-o ceva mai târziu cadou de la bunica mea, o vargă de trestie din două bucăţi, luată de la magazinul A.J.V.P.S. Prima rolă de fir tot de acolo o am. Şi acum reţin figura celui care mi-a vândut-o. Omul mă întreba ce fir vreau, ce grosime, iar eu îi răspundeam că vreau fir negru care să ţină şase kilograme. Cu timpul am început să învăţ iar plumbul de la sigiliile de tren, bătut cu piatră sau ciocanul s-au „transformat” în alice, „firul negru care ţine şase kilograme” a început să aibă dimensiuni: 0.18, 0.20 etc, iar cârligele ruseşti au fost înlocuite cu cele MUSTAD, care erau „la modă” pe atunci. Următoarea undiţă a fost o „telescopică” de patru metri rusească(era mai ieftină), din fibră de sticlă, foarte grea, dar care a adus în „săcui” foarte mulţi caraşi. Au urmat lansetele şi mulinetele, tot ruseşti la început, iar prima mulinetă cu rulmenţi mi-am cumpărat-o în anul I de facultate, „sacrificând” astfel plecarea de 1 mai la mare. O am şi acum, nu o mai folosesc, dar o păstrez ca amintire. De-a lungul timpului toate „economiile” mele au fost investite în pescuit: vergi de carbon, lansete şi mulinete de la firme de renume iar despre accesorii ce să mai spun. La capitolul „dotare” stau binişor, „arsenalul” este destul de bun, dar nu complet aşa că pe viitor „bănuţii” vor merge tot la magazinele de pescuit.

 

Primele şedinte de pescuit ale mele au fost în bălţile din apropierea casei, la Jiu, în barajul de acumulare de la C.A.M., dar şi pe canalul de refugiu de la Turcineşti sau lacul de la poligon. Prindeam fugari, porcoi şi caras iar despre „aventurile” şi capturile de atunci ar fi de scris romane întregi. Aş vrea doar să menţionez că primăvara, mai ales când venea Jiul mare, pe canalul de refugiu şi în lac, la poligon se prindea caras şi mult şi mare, bucăţi de 500g până la 1 kilograme. La vârsta de 14 ani am fost pentru prima dată în Delta Dunării, cu familia la Crişan, pe braţul Sulina, o experienţă extraordinară: „Paradisul pescarilor”. Ca începător am prins doar platică, roşioară şi babuşcă, dar mai târziu am revenit în Deltă şi am avut capturi impresionante, atât cantitativ, cât şi ca dimensiuni. Cu cât am înaintat în vârstă, cu atât distanţele pentru şedinţele de pescuit s-au mărit: Gârbov, Turceni, Işalniţa, pe Olt, dar şi pe Dunăre. Iar de cinci ani, de când am maşină pot spune că o dată la două săptămâni, cel puţin am câte un „maraton” pescăresc(2-3 zile pe baltă). Din acest punct de vedere pot spune ca am o soţie foarte înţelegătoare, care îmi înţelege şi acceptă această pasiune. Pescuitul este un sport, o distracţie iar distracţiile costă. Niciodată nu am plecat la pescuit, cu gândul să prind atâta peşte încât să-mi scot banii cheltuiţi la şedinţa respectivă, pentru mine întotdeauna mai mult au însemnat adrenalina, provenită din driluri, relaxarea, natura plimbarea şi deaceea de fiecare dată am pescuit, pescuiesc şi voi pescui sportiv.
Pe zi ce trece însă, constat că peştele parcă este tot mai puţin, „pescari” tot mai mulţi(cu sau fără permise), iar metodele de braconaj tot mai inventive şi mai eficiente.

 

Cu siguranţă dragi prieteni pescari, mulţi dintre dumneavoastră îşi amintesc cu nostalgie despre începutul „carierei” de pescar, despre ustensilele folosite, şedintele de pescuit şi capturile avute şi am certitudinea că dumneavoastră nu numai că iubiţi pescuitul, dar îl şi respectaţi, de aceea atunci când mergeţi la pescuit nu ezitaţi să-i mustraţi pe cei care reţin peşti sub dimensiunile legale(indiferent pentru ce scop: populare de heleştee sau pentru mâncat), să-i convingeţi sau chiar să-i obligaţi să-i elibereze, iar ca măsură extremă să apelaţi la organele de control(poate aşa o să-i „ajutăm” să-şi facă şi ei treaba).

 

Toţi pescarii trebuie să înţeleagă ca un ciortănel pus în tigaie nu va îngrăşa pe nimeni, dar eliberat, în timp poate să devina un dril extraordinar şi de ce nu chiar şi o masă bogată, aşa că pescuiţi sportiv.

 

Fir întins!


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here