spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăFir ÎntinsDoamne ocroteşte-i pe pescari!

    Doamne ocroteşte-i pe pescari!

    Conştientizez faptul că, în viaţa de zi cu zi, nici eu, ca oricare alt om, nu sunt 100% corect, dar pot să spun că în domeniul pescuitului mă simt mult mai corect şi mai împăcat cu mine, decât toţi cei care, dacă pot să folosesc această expresie, se află la cârma acestui sport.

    Referitor la pescuit, mă încearcă doar trei sentimente : dezamăgire, dispreţ, ură. Dezamăgire că mai sunt foarte puţini, care întradevăr pescuiesc sportiv, dispreţ faţă de cei care folosesc plase monofilament şi paraşute şi ură, pentru cei care ar trebui să facă ceva pentru a schimba lucrurile, dar care stau confortabil la adăpostul funcţiilor şi doar din când în când, mai aruncă cu praf în ochii noştri. Să exemplificăm puţin şi să aducem la cunoştinţă pescarilor, despre marea acţiune a A.J.V.P.S Gorj, care joi 31.03.2011 a venit la curăţenie, pe canalul de refugiu de la Turcineşti (denumire populară: canalul Pietroasa). Aşadar, probabil aşteptându-se la suportul necondiţionat al pescarilor, domnii de la A.J.V.S. Gorj s-au prezentat la locul menţionat şi după un riguros control al permiselor de pescuit, după ce, i-au alungat pe cei care nu erau membrii ai asociaţiei dumnealor s-au apucat de treabă. Câţiva pescari, creduli şi naivi sar în ajutor. Toată lumea munceşte, se strâng hârtii, sticle, filtre de ulei, etc., ba chiar doi domni de la A.J.V.S. intră cu o barcă şi adună câteva sticle, de pe suprafaţa canalului. Bravo domnilor, câtă răspundere, cât simţ civic, dar stai câţiva pescari s-au prins: asta e doar praf în ochi. Dintre cei care au înţeles şi stau şi privesc majoritate tac, unii murmură câte ceva printre dinţi, mai sunt doi-trei care pun întrebări. „Răzbunarea” mea sunt aceste rânduri şi suportul moral, care-l voi avea din partea celor care vor citi. Revenind însă la acţiunea „praf în ochi” aduc la cunoştinţă pescarilor şi nu numai, că în capătul canalului, în stufăriş, la nămol, după cum se va vedea şi în poze, zac mormane întregi de sticle, ba chiar şi pe mal se află o grămadă destul de mare de mizerie. Pe acelea cine le strânge domnilor? Ce veţi face în continuare? Veţi veni săptămânal la curăţenie? Simţul dumneavoastră civic nu vă spune domnilor, că pe malul canalului ar trebui aduse câteva containere pentru depozitarea gunoiului, şi apoi făcute controale şi amendaţi usturător, cei care continuă să arunce gunoiul unde nu trebuie? Vă spun eu domnilor, acţiunea dumneavoastră va fi în scurt timp, uitată şi fără măsuri concrete gunoaiele vor apărea din nou pe malul canalului, ca să nu mai vorbesc de sticlele din stufăriş, care se vor înmulţi iar la creşterea apei, se vor împrăştia pe toată suprafaţa acesteia. Ce cred eu că ar trebui să faceţi dumneavoastră? Să apăreţi şi la emisiuni, în care să vi se pună întrebări, nu doar să spuneţi dumneavoastră ce credeţi de cuviinţă, să învăţaţi oamenii să pescuiască sportiv, să nu reţină peştii sub dimensiuni legale, să pescuiască C&R, să nu folosească „paraşute”, să populaţi bălţile, să puneţi subalternii la treabă, să vină în controale mai des etc. Daca aţi face aceste lucruri, dacă aţi face ceva cu adevărat şi pentru noi, vă garantez că toţi pescarii vor veni, în ajutorul dumneavoastră şi atunci se va face cu adevărat curăţenie.

    Tuturor pescarilor sportivi le doresc fir întins şi Dumnezeu să vă ocrotească!
    Liviu Toropu

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: