spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăFir Întins"Zăpadă" în mai

    „Zăpadă” în mai

    Sărbătorirea Zilelor Oraşului Târgu-Jiu a „ţinut la vatră” pe mulţi dintre pescarii gorjeni, care au renunţat la deschiderea sezonului pe Dunare, în favoarea soţiilor, copiilor sau prietenilor. Cei care au ales micii, berea, plimbările sau alte distracţii oferite de organizatorii festivalului se pot considera norocoşi.

    Personal, după îndelungate negocieri cu soţia, de genul: „lasă mami că mai vin şi alte zile ale oraşului”, „mai e şi festivalul berii”, „mergem în week-endul următor undeva” etc, am realizat că în asemenea situaţii nu există, decât o singură soluţie care „împacă şi capra şi varza”, o foaie de hârtie, un pix şi cererea de concediu e gata: luni, marţi şi miercuri un adevărat „week-end pescăresc”.

    Aşadar lucrurile fiind stabilite, duminică noaptea, după focul de artificii(atracţia principal a oricărui festival) vom pleca la Dunăre la Rast. Febra pregătirilor începe de sâmbătă: cumpărături, boabe puse la înmuiat, pentru nada la crap, legat cârlige, pregătit lansete etc. Duminică pe zi încărcam bagajul în maşina iar în paralel suntem cu mâna pe telefoane, pentru a obţine informatii suplimentare de la prietenii care şi-au „ignorant” partenerele sau prin cine ştie ce mijloace au reuşit să le convingă sau corupă şi au plecat la pescuit. După multe încercări, reuşesc să iau în sfârşit legătura cu cineva. Omul se întorcea acasă, destul de dezamăgit iar printre altele îmi spune că peştele nu mănâncă iar la Rast „ninge”. Iniţial, ştiindu-l o persoană serioasă, rămân un pic uimit, apoi izbucnesc în hohote de râs. Asta e o glumă sau consumul iresponsabil de bere îşi face efectul? Nici una nici alta, omul e cât se poate de serios la Rast „ninge”, dar nu cu fulgi de zăpadă ci cu puf alb din plopi. Primesc apoi informaţii, despre nivelul scăzut al Dunării şi sunt atenţionat să am grijă mare cu focul de la grătar, dar şi cu ţigările.

    „Aripile de vultur”, care le aveam pentru această şedinţă de pescuit devin „aripioare de rândunică” iar entuziazmul se „topeşte ca îngheţata la soare”. Îmi făcusem atâtea speranţe pentru această şedintă de pescuit, visam la ea de 45 de zile iar acum totul parcă se năruia în doar câteva minute. Mă gândeam să amân sau să schimb locaţia, însă colegul de pescuit mai optimist din fire şi ghidat după pricipiile: „am plecat pe un drum, mergem până la capăt” şi « dracu » nu e chiar aşa negru” e de neclintit, mergem la Rast şi gata. Avem tot felul de momeli boabe, mămăligă, râme, viermuşi, lipitori ba chiar şi „artificiale” voblere, oscilante, taparine, etc, ceva trebuie să prindem iar dacă nu prindem, asta e rămânem măcar cu ieşirea în natură, cu aerul curat şi cu plimbarea.

    Luni dimineaţa ajungem la Rast iar acolo se pare ca „dracul este chiar mai negru decât credeam noi”. Dunărea este scăzuta(aproximativ 10-12m), pe jos totul este alb iar la fiecare adiere de vânt peisajul devine unul de iarnă, „ninge mai frumos ca de Crăciun”. În apă e şi mai rău, firele se încarcă cu puf umed şi în mai puţin de 10 minute, monturile sunt aduse lângă mal. Tragem lansetele din apă şi ne apucăm de „croşetat”(operaţiunea de curăţare a firului de puf). Pescuim la plătică şi crap, dar nici o mişcare. Mergem apoi la plimbare pe malul Dunării şi întâlnim o altă echipă de pescari din Târgu-Jiu. Şi la ei, de sâmbătă, de când au ajuns, aceeaşi poveste. Ne mutăm din loc în loc, cu telefoanele în mână pentru a prinde semnal şi reuşim să vorbim cu prieteni plecaţi în zona PF2. Acolo e cam la fel, poate mai puţin puf(nu sunt aşa multi plopi), dar peşte nu se prinde. Rămânem însă optimişti.

    Dunărea şi mai ales zona Rast, nu te lasă niciodată fără peşte iar „salvarea” de data aceasta vine de la un stil de pescuit, mai putin agreat de noi, pescuitul cu momeli artificiale şi anume la taparina la scrubie. Aşadar „sacrificăm” o lansetă de crap(cea mai uşoară), legăm o taparină şi începem să învârtim de mânerul mulinetei. Deşi priceperea noastră, în asemenea tehnică de pescuit este aproape nulă, culmea, la prima lansare prindem o scrumbie, frumuşică(aproximativ 30 cm), şi apoi alta şi alta….. pescuim pe rând, „ne certăm” pe undiţa, e distractiv. Spre seară o ploaie scurtă de vară ne mută în cort şi ne duce cu gândul, doar la cum o să ieşim cu maşina la asfalt. Rafalele se termină, în mai puţin de o jumătate de oră, începe să bată vântul iar emoţiile noastre se risipesc. Lăsarea serii nu aduce mari schimbări, nu mai „ninge” (ploaia a udat puful, care nu se mai scutură), dar peştele tot nu mănâncă aşa că somnul îl prindem în cort.

    Marţi dimineaţa, pentru a evita „cearta” mai „sacrificăm” o lansetă de crap şi pescuim din nou la scrumbie. Câte una, câte două, câte trei şi în juvelnic, începe să se cunoască. Juniorul prietenului meu aleargă pe lânga noi de bucurie: „prinde tati, prinde Liviu” şi are şi el o „captură” impresionantă, o broscuţă testoasă de acvariu.

    După amiază observăm că vecinii noştrii bulgari au parte de ploaie, soarele arde puternic şi ne temem să nu cumva să facem şi noi vreun „duş”, aşa că frumuşel strângem bagajul şi ne luăm tălpăşiţa. Drumul s-a uscat de la vânt, aşa că ajungem cu bine în port.
    În două zile am adunat aproape 10 kg de scrumbie(amândoi), o fi bine, o fi rău, o fi echitabil sau nu, ce mai contează, am fost la pescuit şi ne-am simţit bine, aşa cum doresc tuturor pescarilor sportivi.

    Fir întins!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: