spot_img
Altele
    AcasăNews AlertAcuzații de fals din partea unui fost antrenor al echipei Pandurii. „Dacă...

    Acuzații de fals din partea unui fost antrenor al echipei Pandurii. „Dacă nu exista o înțelegere, ar fi returnat banii“

    Adrian Bogoi si Camilian Floroiu

    Fostul antrenor al clubului de fotbal Pandurii a declarat pentru gsp.ro că semnătura sa a fost falsificată pe un contrat de reeșalonare a datoriilor încheiat cu echipa gorjeană necesar pentru ca Pandurii să primească licența pentru a juca în Liga 2. Clubul gorjean a prezentat la Comisia de Apel din Federația Română de Fotbal un document de reeșalonare a restanței către Bogoi, care a și încasat o sumă 10.000 de lei, din datoria totală de 90.000 de lei. „Eu am semnat un contract de antrenor principal al echipei de seniori de la Pandurii pe perioada decembrie 2017- iunie 2020. De atunci, am neplătite salariile pe doi ani. Ne-au mai tot dat frânturi când și când, ba câte o primă, ba o fracție de salariu. Am tot sesizat asta conducerii, administratorului judiciar Marin Golea, dar nu a luat măsuri.

    În septembrie 2019, mi-am dat demisia, pe care ei inițial mi-au acceptat-o, dar știind că trebuie să îmi plătească și restanțele, s-au răzgândit și voiau să mă trimită la juniori, să antrenez o echipă de 10-11 ani. Normal că nu am fost de acord să mi se modifice unilateral contractul. Dar ca să semnez un alt angajament, aveam nevoie de o decizie finală de la comisiile FRF. Totul s-a prelungit foarte mult, inclusiv din cauza pandemiei și abia acum, în iunie, mi-a venit soluția că sunt liber să semnez cu o altă echipă. (…) Atunci când se apropia termenul pentru licențiere, au început să mă caute. Au venit și au stat și pe la mine pe la poartă, să mă convingă să semnez un act de reeșalonare a datoriei către mine. Le-am spus că nici nu vreau să aud. Iar acum am văzut ce document au depus la Comisia de Apel de Licențiere. Eu nu am semnat niciodată un asemenea act! Semnătura seamănă cu a mea, dar, repet, nu eu am semnat! Am precizat toate astea la FRF într-o declarație oficială.

    Eu nu vreau să le fac rău celor de la Pandurii, dar nu se mai poate, vreau să îmi dea banii pentru care am muncit! Din punctul meu de vedere ce au făcut ei e fals și uz de fals. În acel act se obligau să îmi achite tot în termen de 5 zile de la obținerea licenței. Au trecut trei săptămâni și nici asta n-au făcut. Aștept ți eu să văd cum se vor rezolva lucrurile”, a spus Bogoi pentru gsp.ro.

    Camilian Floroiu: „Nu se pune problema de a falsifica ceva“

    Camilian Floroiu, directorul sportiv: „Nu există și nu se pune problema de a falsifica ceva cu privire la reeșalonarea datoriilor. Este strict înțelegerea pe care am avut-o. Am și virat 10.000 de lei în momentul în care s-a încheiat această tranzacție, iar dacă el nu ar fi fost de acord cu ceea ce susține ar fi returnat banii sau ar fi spus că nu face obiectul suma respectivă. Poate spune că nu am respectat cele cinci zile în care să facem plata, dar nu că nu a existat o înțelegere“.

    Restanța către Bogoi ar fi fost mult mai mică

    De asemenea, Camilian Floroiu spune că fostul antrenor a mai primit de-a lungul timpului diferite sume de bani, dar acestea nu au fost înregistrate, iar o serie de clauze contractuale ar fi diminuat mult restanța către Bogoi. „Din documentele depuse de el a rezultat o sumă de bani, iar clubul s-a îndreptat la comisie împotriva lui pentru că suma este grevată de niște plăți care au fost făcute, dar  care nu au fost înregistrate și de niște clauze contractuale, iar suma se diminua foarte mult. Am avut discuții cu conducerea și am stabilit că nu e normal să facem acest lucru am stabilit să plăti suma cerută, pentru că până la urmă a muncit pentru ea. Astfel, după ziua anterioară plății de 10.000 de lei ne-am retras plângerea de la comisie, unde solicităm să depunem hârtii că suma este mai mică. Am încercat să ne onorăm această înțelegere și că e vorba de zile până când ne vom onora această înțelegere“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: