Alianța Părinților este împotriva înființării de centre de vaccinare în școli, pentru imunizarea elevilor. Această organizație a transmis o petiție Ministerului Educației, în care solicită ca părinților să li se ceară consimțământul.

„Având în vedere intenţia anunţată de cele două ministere de a înfiinţa centre de vaccinare în școli, Alianţa Părinţilor vă comunică următoarele:

Asigurarea că pacientul înțelege cu exactitate riscurile cunoscute, precum și faptul că există și riscuri necunoscute, reprezintă o etapă importantă în obţinerea consimțământului informat. In vederea respectării dreptului pacientului la informare corectă și completă înainte de efectuarea unui act medical, solicităm ca în declaraţia de consimţământ informat pe care părintele o va semna înainte ca fiului/fiicei sale să-i fie administrat vaccinul, să fie incluse explicit următoarele informaţii:

1- Vaccinurile anti-covid sunt seruri experimentale aflate în studiu clinic de fază III, care se va încheia la 31 decembrie 2023.

2- Prin semnătură vă înrolaţi ca voluntar în acest studiu clinic și vă asumaţi riscul eventualelor reacţii adverse.

3- O persoană vaccinată se poate infecta și poate transmite virusul în colectivitate, având (în cazul infectării) aceeași încărcătură virală ca și o persoană nevaccinată.

4- O persoană vaccinată poate face o formă severă de boală și poate deceda de covid.

5- Copiii prezintă un risc statistic zero pentru COVID-19.

6- La tinerii vaccinaţi s-au înregistrat cazuri de miocardită, infarct, tromboze și decese, motiv pentru care Pfizer a inclus miocardita în prospect ca efect secundar posibil, iar Astra Zeneca a inclus decesul în prospect ca efect secundar posibil“, se arată în documentul semnat de președintele Cristian Filip și de profesor Olimpia Popa, director al Departamentului Educaţie-Sănătate.

1 COMENTARIU

  1. Sursele medicale majoritare care afirma aceste motive de respingere a vaccinului care sunt? Ca presupun ca le-ati documentat cu medici, nu cu google.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.