spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAmânare pentru primarul acuzat de corupţie

    Amânare pentru primarul acuzat de corupţie

    Primul termen de judecată, în dosarul în care primarul localităţii Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu este acuzat de luare de mită a început cu o amânare. În timp ce avocaţii celor doi inculpaţi Constantin şi Anda Luiza Pârvulescu au cerut acordarea unui nou termen, în vederea pregătirii apărării, cel de-al treilea inculpat, Constantin Cincă a solicitat acelaşi lucru, însă pentru numirea unui avocat. Instanţa de Judecată a Tribunalului Gorj a pus în vederea inculpaţilor că, în situaţia în care vor avea o conduită cooperantă şi vor recunoaşte faptele, vor beneficia de reducerea pedepsei.

    Magistraţii Tribunalului Gorj au judecat ieri primul termen în dosarul Pârvulescu, cauză în care primarul suspendat al localităţii Fărcăşeşti este acuzat de procurorii DNA de luare de mită. În sala de judecată, ieri, la primul termen au fost prezenţi toţi cei trei inculpaţi Constantin Pârvulescu, Anda Luiza Pârvulescu, nora primarului şi Constantin Cincă. Înainte de prezentarea solicitărilor de către avocaţi, judecătorul a pus în vedere inculpaţilor că, în conformitate cu prevederile art. 320 indice1e CPP, se are în vedere judecarea cu celeritate a cauzei, cu condiţia recunoaşterii faptei „se va ţine cont de conduita cooperantă, aşa cum nu aţi avut până acum şi dacă acceptaţi şi veţi fi găsiţi vinovaţi veţi beneficia de o reducere a pedepsei”.

    Mihaela Greblă: „solicităm un nou termen”

    În calitate de apărător al edilului Constantin Pârvulescu şi a nurorii acestuia Anda Luiza Pârvulescu, avocatul Mihaela Greblă, soţia senatorului PSD, Toni Mihail Greblă a cerut instanţei acordarea unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării, lucru acceptat dealtfel de către judecător. Acelaşi lucru a fost valabil şi în cazul celuilalt inculpat Constantin Cincă, care a declarat că are nevoie de timp, pentru desemnarea unui avocat. După acceptarea solicitărilor, judecătorul de şedinţă a pus în vedere inculpaţilor că trebuie să fie prezenţi la următorul termen din 31 mai. Cât despre recomandările făcute avocaţilor familiei Pârvulescu, instanţa le-a transmis că „e bine să-l sfătuiţi”, asta în condiţiile în care s-a făcut trimitere la atitudinea cooperantă. Avocatul Mihaela Greblă a făcut comentarii, considerând că „cele două săptămâni până la următorul termen reprezintă un termen prea mic pentru studierea cauzei, a fost nevoie de ani de zile pentru pregătirea dosarului”.

    Primarul din Fărcăşeşti, judecat pentru luare de mită

    Trimis în judecată, în stare de arest preventiv, procurorii DNA au reţinut în sarcina primarului suspendat Constantin Pârvulescu, două infracţiuni de luare de mită, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea pentru sine a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi inculpaţi Constantin Cincă şi Anda Luiza Pârvulescu, procurorii anticorupţie i-au găsit vinovaţi de infracţiunea de tăinuire a bunurilor provenite din săvârşirea faptelor de corupţie. În rechizitoriu, procurorii au reţinut faptul că „în perioada iunie 2000-2008, inculpatul Pârvulescu Constantin, în calitate de primar al comunei Fărcăşeşti, judeţul Gorj, a primit de la doi denunţători foloase materiale, bani, bunuri, lucrări şi servicii totalizând 1.296.883 lei, echivalentul a 364.597 euro”. Din rechizitoriu mai reiese că aceste favoruri au fost făcute, în schimbul atribuirii preferenţiale a unor contracte de achiziţie publică, firmelor administrate, cele două persoane şi în schimbul aprobării unor plăţi restante pe care primăria Fărcăşeşti le avea de făcut în contul firmelor administrate de denunţători. „Foloasele au fost pretinse şi primite de la cei doi denunţători fie direct, fie prin intermediul coinculpaţilor Cincă Constantin şi Pîrvulescu Anda-Luiza, cumnatul, respectiv nora inculpatului Pârvulescu Constantin, fie prin intermediul firmei PÎRCONSGIL S.R.L., în care primarul a fost asociat şi administrator până în anul 2003”, au mai constatat reprezentanţii DNA. „În anul 2003, inculpatul Cincă Constantin a primit de la Pârvulescu Constantin 50% din capitalul social al S.C. DYD ROM GRUP S.R.L. în valoare totală de 12.500.000 ROL şi un apartament în Târgu-Jiu, deşi avea cunoştinţă că acestea fuseseră pretinse de inculpatul Pârvulescu Constantin de la denunţători, cu titlu de mită”, s-a mai constatat în cursul anchetei. Doi ani mai târziu „în 2005, inculpatul Pârvulescu Constantin a condiţionat atribuirea unui contract, pentru repararea unei şcoli de cumpărarea unui apartament în municipiul Bucureşti. Apartamentul fost cumpărat de denunţător, beneficiarul contractului, dar a fost înregistrat pe numele inculpatei Petria Anda-Luiza, actualmente Pârvulescu Anda-Luiza, nora inculpatului Pârvulescu Constantin”. La ieşirea din sala de judecată, cei doi inculpaţi Anda Luiza Pârvulescu şi Constantin Cincă au refuzat să facă vreo declaraţie, cu privire la fapta de care sunt acuzaţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: