spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAnchetă DNA, la Penitenciarul Târgu- Jiu

    Anchetă DNA, la Penitenciarul Târgu- Jiu

    Conducerea Penitenciarului Târgu- Jiu a confirmat faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Biroul Teritorial Târgu- Jiu, efectuează o anchetă la unitate. Obiectul cercetărilor îl constituie modul de desfăşurare al activităţilor derulate în cadrul proiectului finanţat de Fondul Social European. Conducerea DNA, însă, a declarat prin purtătorul de cuvânt, Livia Săplăcan, că informaţiile solicitate nu pot fi făcute publice, în acest moment.

    Procurorii DNA efectuează verificări, la Penitenciarul Târgu- Jiu, cu privire la modul în care în care a fost cheltuită suma de aproape 80 de mii de euro, bani ce provin din Fondul Social European, prin programul operaţional sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane“. Banii se pare că au fost accesaţi pentru programe de reeducare. Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a declarat că „ nu pot fi făcute publice informaţii cu privire la acest caz, în acest moment” .Conducerea Penitenciarului Târgu- Jiu se află în atenţia procurorilor anticorupţie, lucru valabil însă şi pentru angajaţii implicaţi în realizarea proiectului de accesare a fondurilor europene. Procurorii anticorupţie din Târgu-Jiu fac cercetări , după ce au apărut informaţii cu privire la faptul că mai multe cursuri pe programele de reeducare se pare că nu au fost efectuate. Banii provin din fondurile europene, iar valoarea prejudiciului este se bănuieşte că se ridică la 80.000 de euro. La sediul Biroului DNA Târgu-Jiu au fost audiaţi şi o parte din deţinuţi, ei fiind întrebaţi de către anchetatori cu privire modul de realizare a cursurilor de reeducare. Conducerea Penitenciarului din Târgu-Jiu nu a comentat informaţia, precizând doar că există o anchetă în derulare. „DNA, Biroul Teritorial Târgu- Jiu, face o verificare la Penitenciar cu privire la modul de desfăşurare al activităţilor derulate în cadrul proiectului finanţat de Fondul Social European, prin programul operaţional sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”, a spus conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: