spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateAu fost efectuate primele teste de COVID-19 la laboratorul de genetică din...

    Au fost efectuate primele teste de COVID-19 la laboratorul de genetică din cadrul spitalului din Târgu Jiu

    Primele teste pentru depistarea infecțiilor cu COVID-19 au fost efectuate sâmbătă, 25 aprilie, la laboratorul de genetică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a precizat că testele au fost efectuate pentru persoanele internate în cadrul unității medicale: „Se merge în paralel cu laboratorul de la Craiova, pentru a se constata capacitatea laboratorului de a efectua testele în mod corect. S-au efectuat teste pentru pacienții interați în spitalul nostru, după are se vor efectua și petru pacienții din județ, atunci când personalul va fi pregătit în totalitate“.

    Aparatura a fost cumpărată cu fonduri de la oameni de afaceri din Gorj

    Laboratorul de genetică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a fost inaugurat joi, 23 aprilie. Testarea se poate realiza în puți mai mult de o oră.
    „Poate să extragă 16 probe odată. Timpul de extracţie este de 70 de minute, incluzând etapa de decontaminare“, a explicat un cadru medical.

    Laboratorul a fost achiziţionat prin contribuţia mai multor oamenilor de afaceri din judeţul Gorj. „A fost o mobilizare rapidă şi generală imediat după apariţia primului caz de COVID-19. Este pentru prima dată când comunitatea oamenilor de afaceri răspunde foarte repede şi reuşita este fantastică“, a precizat Lelius Stănuşoiu, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Gorjeni.

    38 cazuri confirmate cu COVID-19 au fost înregistrate pe raza județului Gorj,  cu șapte mai multe decât sâmbătă, din care opt persoane au fost vindecate și externate, 28 persoane internate și 2 persoane decedate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: