spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAutoritățile județului, pentru o zi, copii

    Autoritățile județului, pentru o zi, copii

    O zi specială vineri și pentru prefectul județului, care a reușit să „evadeze” câteva minute din birou și să petreacă alături de micuțul de numai un an. Pentru toată lumea, chiar dacă a fost sărbătorită în avans, Ziua Copilului a fost o zi de neuitat. „Festivitățile sunt foarte frumoase, am văzut mii de copii aici. Mi-am rupt un pic din program și am zis să vin să petrec alături de copii și desigur în primul rând de copilul meu. Le urez copiilor din întreaga lume ceea ce îi urez copilului meu, să fie fericiți pentru că fericirea înseamnă și sănătate și realizări și jucării și distracție”, a spus prefectul județului, Claudiu Teodorescu. Cât privește cadoul pregătit de prefect, acesta este unul cât se poate de special. Va petrece 1 Iunie, acasă, în familie. „Cred că o să fiu acasă de 1 iunie, așa că acesta cred că este cel mai frumos cadou. În rest, sigur, o să cumpăr un cadou, așa cum se întâmplă de fiecare dată când există vreo ocazie”, a mai spus Claudiu Teodorescu. La festivitățile de vineri, din centru, a fost prezent și micuțul Iuliei Vână, care a încântat publicul prezent cu un dans de excepție, micuțul fiind cooptat în echipa personajelor din desene animate, care au realizat un moment special pe scena din municipiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: