spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBanii "joacă" în Balta Dracilor

    Banii „joacă” în Balta Dracilor

    Legendele dăinuie şi fiecare are misterul ei. Fie că vorbim de fapte, la timpul trecut, fie că vorbim de născociri ale oamenilor, aceste legende pot face obiectul unor cărţi SF(science fiction) oricând. O astfel de legendă planează şi asupra comunei Turburea, unde se pare, potrivit localnicilor ar exista o „baltă” unde joacă banii.

    Balta de la Răscruce sau Balta Dracilor, aşa cum o mai denumesc localnicii ar putea deveni pentru mulţi interesantă, pentru că, potrivit legendei, care este înfiripată în jurul ei, acolo ar exista sume importante de bani, bani de aur, care din păcate sunt blestemaţi. Bătrânii satului povestesc că această baltă, în care noaptea de Sfântul Gheorghe „joacă banii”, ar ascunde adevărate comori, dar care blestemaţi fiind, nimeni nu poate să îi atingă. Nu e om în sat să nu ştie de această legendă. Fiecare are propriile idei şi gânduri şi fiecare se gândeşte la ce poate fi mai rău. Nimeni însă nu se atinge de apa bălţii, pentru că blestemată fiind, ar aduce necazuri mari asupra aceluia care a îndrăznit să recurgă la o astfel de faptă. „Eram fată şi m-am dus acolo cu tata, în noaptea de Sfântul Gheorghe, să vedem dacă aşa e. În faţa naostră, ca o nălucă, se desfăşura un întreg ritual, banii jucau în aer şi pe lângă ei, ca nişte iele, nişte umbre. O lumină puternică ieşea din apa bălţii. Acest lucru mi l-a povestit doar tata, pentru că eu, copil fiind, nu aveam voie să mă uit, de teamă să nu mă pocească. Mi-a pus mâna la ochi şi asta a fost tot. Apa era blestemată, pentru că necazurile au venit apoi unul după altul”, a povestit o bătrână, care din motive întemeiate, a dorit să îşi ascundă identitatea. Tot legenda Bălţii de la Răscruce spune că banii ar fi fost îngropaţi în vremea războiului de către localnici, care se temeau să nu le fie furate averile. La Balta Dracilor, poveştile se înfiripă şi fiecare localnic, care trece pe acolo, are povestea lui, ţesută din vorbele bătrânilor, de demult. Există şi oameni, care, spun că nu există astfel de lucruri, dar care nici măcar din curiozitate nu au făcut ceva care să le argumenteze spusele. Acum câţiva ani, balta se vedea de la câţiva kilometri distanţă, acum aproape că nici nu se mai vede de trestie. „Parcă cineva, nu ştiu cine, ar vrea să acopere locul acela, de teamă să nu fie văzut. Numai trestie, cât vezi cu ochii şi desiş. Nu mai vezi nimic, parcă e mormânt, presărat cu trestie”, a mai spus aceeaşi localnică. Şi ca povestea să fie şi mai sumbră, se pare că balta este păzită de doi ulii, ca nişte gardieni, încercând să îşi apere cetatea. „sunt doi ulii, care stau permanent în apropierea bălţii. Sunt foarte mari” a mai spus bătrâna.

    Legendele continuă

    Legendele comunei Turburea nu se opresc aici. În mijlocul pădurii, dăinuia un stejar mare, un stejar secular, din care mai rămăsese doar o fărâmă de tulpină. Legenda stejarului e la fel de interesantă şi palpitantă, aducând un iz misterios locului. La câţiva kilometri de Balta Dracilor se afla Stejarul lui Mărunţelu, un stejar care, potrivit poveştii a fost casa unui „hoţ la drumul mare”, pe numele lui Mărunţelu. De teamă ca nimeni să nu îi fure averea şi de teamă să nu fie descoperit de cei cărora le prădase casele, Mărunţelu îşi ţinea banii în scorbura copacului, acolo unde şi dormit. Copacul, care mai apoi devenise decorul perfect pentru scenetele copiilor de la şcoală, s-a prăbuşit, săptămâna trecută, o dată cu ploile şi vijeliile din ultima perioadă. Copacul a deservit şi ca adăpost pentru ploaie, pentru că oamenii, care mergeau în pădure cu animalele şi pe care îi prindea ploaia, erau feriţi acolo, de orice picătură. Cu toate că stejarul, devenit un simbol al Văii Calului a murit, rămân în urmă amintirile, care vor dăinui toată viaţa în sufletul şi mintea localnicilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: