spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesChestionare prin SMS primite de foștii pacienți al Spitalului Județean de Urgență...

    Chestionare prin SMS primite de foștii pacienți al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu

    Peste 400 de foști pacienți ai Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au primit prin SMS chestionare privind gradul de satisfacție cu privire la serviciile oferite. Doar 20 de răspunsuri au fost primite, până acum, din partea pacienților.

    „Sistemul de transmitere al chestionarelor prin SMS este funcțional. Au fost trimise 403 chestionare la pacienții care s-au externat din spital. Așteptăm răspunsul pacienților. Chestionarele se trimit prin SMS la numărul de telefon al pacienților și sunt anonime. Până în momentul de față am primit în jur de 20 de chestionare completate. Toate sunt citite și luate în calcul. Rugămintea este ca să dea curs acestui chestionar cât mai mulți pacienți, completându-l cu obiectivitate, pentru a lua măsurile care se impun.

    Sunt întrebări referitoare la cazare, condiții de internare, modul de tratare în UPU și în secții. Vrem să știm care este situația. Sistemul de trimitere și completare a chestionarelor prin telefon este disponibil de pe data de 5 mai“, a declarat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Unii pacienți au fost nemulțumiți de mâncare

    Unele răspunsuri au fost negative, iar alți pacienți au fost mulțumiți de serviciile de care au beneficiat. „Sunt răspunsuri obiective. Și sunt răspunsuri care ne atrag atenția că nu sunt conforme. Unii nu au fost mulțumiși de al doilea fel de mâncare, de condițiile de cazare. Sunt și foști pacienți care ne mulțumesc și ne trimit felicitări. Aceste răspunsuri ne ajută în luarea deciziilor pe viitor, pentru că vom ști cu exactitate unde să intervenim“, a menționat Dumitru Vienescu.

    Managerul spitalului a precizat că medicii nu vor fi trași la răspundere în cazul în care vor avea reacții negative: „Chestionarele nu sunt făcute pentru a-i trage la răspundere pe medici, ci pentru a trage semnale de alarmă unde nu sunt luate măsurile necesare pentru a putea să intervenim“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: