spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCompania Succes investeşte în zootehnie

    Compania Succes investeşte în zootehnie

    În contextul în care marii producători din România recurg la „fabricarea şi ambalarea” produsului en-gros, în condiţiile în care formula „adjudecată” este cantitate şi calitate zero, Compania Succes promovează ideea de calitate, sub un alt ambalaj, menit să aducă pe rafturile magazinelor cele mai bune produse, preparate după reţeta succesului. Ce secrete se ascund în spatele acestor reţete şi de ce produsele marca Succes sunt cele mai căutate veţi afla „live”, păşind pragul magazinelor în căutarea produselor net superioare celor care, din abundenţă se regăsesc la tot pasul, în magazinele din România. Dacă până acum Compania Succes a reuşit, cu brio, să „ia contact” cu toate domeniile de bază de pe piaţa muncii, cel mai mare producător gorjean reuşeşte să se integreze în agricultură, prin înfiinţarea unor ferme de taurine, care să realizeze produsul finit, regăsit în cele mai bune condiţii pe rafturile magazinelor Succes: lactate de cea mai bună calitate şi un preţ nou, pe care gorjenii îl vor îndrăgi de la „prima întâlnire”.

    Compania Succes crede că zootehnia se poate reface numai printr-un amplu sistem de sintetizare a calităţii, un sistem de metisare. Ceea ce face ca produsele Succes să fie cele mai căutate este tocmai această „reţetă” a calităţii unice, net superioare produselor pe care gorjenii le găsesc pe rafturile magazinelor. Compania Succes, cu peste 21.000 de salariaţi, cu o flotă impresionantă de autovehicule şi utilaje investeşte, mai nou, în agricultură. Nu oricum, ci prin înfiinţarea de ferme de taurine, de cele mai bune rase, care să producă un rezultat finit, excelent, în ceea ce priveşte produsele lactate, dar şi cele din carne. Compania Succes păşeşte în acest domeniu prin achiziţionarea unor bovine, din cele mai bune rase: Angus, Charolais, dar şi Blond D’Aquitaine. A avea o fermă de bovine crescute pentru carne nu este doar o afacere, este un mod de viaţă, pe care Compania Succes vrea să-l adopte, reuşind astfel să scoată pe piaţă cele mai naturale produse pentru consumatori. Atent selectate aceste rase de bovine sunt destinate producţiei de calitate superioară. Rasa Charolais este o rasă de bovine de origine franceză, destinată producţiei de carne de calitate superioară. Denumirea în limba franceză a rasei este CHAROLAISE, e-ul fiind terminaţia pentru feminin şi se pronunţă ŞAROLEZ. În majoritatea ţărilor denumirea preluată pentru rasă este CHAROLAIS. Ea se caracterizează printr-o serie de trăsături care îi conferă cea mai largă răspândire în Franţa ( 50%) şi în Europa (25%), în paleta raselor de carne. Cele mai importante trăsături, care o şi definesc în raport cu alte rase de carne sau mixte sunt: viteza de creştere excepţională, produce cele mai grele carcase, cu o carne slabă, căutată de măcelari pentru absenţa grăsimii de acoperire specifică altor rase, un indice de valorificare ridicat al furajelor, mult superior altor rase, o capacitate de ingestie foarte mare, dar şi o docilitate excepţională. Studiile de specialitate, deşi nu indică în mod expres acest lucru, demonstrează că animalele din rasa Charolaise sunt pe primul loc şi când vine vorba de transformarea furajelor (mai ales grosiere, de slabă calitate nutriţională) în carne.

    Rasa Angus, câştigătoare a trofeului „Calitate”

    O caracteristică a rasei Angus este greutatea redusă la naştere, ceea ce implică fătări foarte uşoare. Un viţel are între 25 până la 30 de kilograme, nu are nevoie de ajutor la fătare, 99,9% din efective fată singure şi foarte uşor. Au un spor mediu de 1.250-1.300 g pe zi, astfel încât viţelul care suge la vacă şi mănâncă iarbă de pe păşune ajunge în 6 luni la 300-320 kg, chiar şi la 350 kg. Este un spor extraordinar de bun la înţărcare care face uşoară preluarea viţeilor pentru îngrăşare fie în sistem gospodăresc fie în îngrăşătorii, unde sporurile sunt la fel, dar necesită furajare cu un amestec de fân, grosiere, porumb siloz şi alte furaje. Nu este o rasă pretenţioasă la furaje, conversia între furajele de volum şi carne fiind foarte bună. Greutatea optimă la sacrificare este de 650 kg, când are randamentul cel mai bun, cuprins între 65 şi 70% la carcasă, şi de 1 la 5 la carne, ceea ce înseamnă că o parte sunt oase şi cinci părţi carne, cel mai mare randament existent la vacile de carne. Deci două calităţi foarte bune, randamentul la carne şi calitatea cărnii. „Este singura rasă care nu smulge iarba pe păşune, ci o taie pur şi simplu. Nu mănâncă selectiv, să rămână în spatele ei iarbă nefolosită, ci în totalitate. Este un animal foarte mâncăcios, practic 24 de ore din 24 mănâncă, rumegă şi «face» carne. Femelele de prăsilă după 6 luni trebuie crescute fără a primi concentrate, pentru că au tendinţa de a se îngrăşa. La femela de reproducţie trebuie creştere în greutate fără ca să depună grăsime. Dacă ea depăşeşte 400 kg, cantitatea de seu este mare şi sunt probleme cu reproducţia”, spune un specialist în zootehnie. Rasa este renumită în întreaga lume pentru calităţile cărnii de vită, fiind premiată pentru calitatea deosebită la degustare. Numele este o marcă în sine, care garantează calitatea şi care, în curând se va regăsi în toate magazinele Succes.

    Blonde d’Aquitaine, o rasă specială

    Blonde d’Aquitaine este o rasă formată în sud-vestul Franţei, obţinută din trei ramuri de bovine blonde: Garonnais, Quercy şi Blonde de Pyrénées. Are un aspect exterior general este specific tipului morfologic de carne, un trunchi adânc şi foarte lung, frecvent prezintă defecte de aplomb, iar culoarea robei este galben-auriu. Frecvenţa distociilor este relativ mare, datorită caracterului cullard (crupa dublă), însă, acest caracter se traduce prin randament de sacrificare ridicat. Sporul mediu zilnic la tineretul mascul supus îngrăşării este de 1.400-1.500 grame. Randamentul de sacrificare la tăuraşi în vârstă de 14-16 luni este de 67,5-69%. Procesul de selecţie urmăreşte creşterea în rasă pură, dar se pune accent şi pe hibridizare, în special cu rasele engleze. Compania Succes colaborează eficient cu mărci superioare ca Artego şi Sekam Prod SRL, tocmai pentru a veni în sprijinul consumatorilor, oferindu-le produse autohtone. Astfel, Compania Succes promovează pe piaţă produse trecute printr-un proces amplu de selecţie, ceea ce face diferenţa între mărcile existente. Cu o cifră de afaceri netă de peste 273 de milioane de lei, Compania Succes a reuşit să se impună în toate domeniile de activitate, acum, agricultura este punctul ţintit, deţinând toate resursele necesare desfăşurării în condiţii optime ale acestei activităţi, care va da roade şi va aduce în casele oamenilor, cele mai naturale produse. În fermele Companiei Succes vor exista sisteme de întreţinere care vor respecta cele mai bune standarde, o alimentaţie care să ţină cont de fiziologie, utilizând cu preponderenţă furaje produse în fermă, sănătatea va fi menţinută printr-un program de prevenţie (întreţinere, exploatare, furajare) iar medicaţia va fi aplicată cât mai puţin posibil, asta pentru a nu afecta, în nici un fel, gustul adevărat al preparatelor din carne.

    O poveste de Succes…

    În spatele fiecărei idei se află o poveste de Succes, după cum declarară preşedintele grupului de firme Succes, Nicu Sarcină. „Compania Succes a fost clădită din idei preluate din popor, idei de la oameni simpli care au dorit o companie, care să le satisfacă nevoile oriunde şi oricând. Agricultura şi ideea de a pune bazele în Gorj a unor ferme zootehnice pare că se conturează în cel mai frumos mod, în cel mai pur şi cel mai natural exemplu care redă, într-un singur cuvânt noţiuni gen calitate, simplitate şi în acelaşi timp superioritate. E ca şi cum ai spune că produsul finit a fost conceput, de cei mai de seamă specialişti, pentru tine. Ideea de a produce carne sau lactate de o calitate superioară a venit din dorinţa simplă, de a readuce copiilor, adulţilor, dar şi bătrânilor produse fără E-uri, care să nu conţină aditivi şi nici conservanţi, de a aduce pe masa consumatorilor produsele tradiţionale. Poveştile bunicii de la gura sobei, copilăria în care degustam cele mai bune preparate, gătite în casă, cu produse din gospodăria proprie vin să întregească conceptul şi să readucă, în câteva produse aceste amintiri. Poveştile de succes pleacă de la idei de succes iar ideile pleacă de la oamenii dornici să se întoarcă în trecut şi să aibă cele mai naturale produse pe masă”. În curând Compania Succes va reuşi să facă toate aceste lucruri pentru clienţii fideli, pentru oamenii care iubesc această marcă şi care, ori de câte ori trec pragul magazinelor se reîntorc la tradiţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: