spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCompania Succes îşi extinde lanţul de magazine în Bucureşti

    Compania Succes îşi extinde lanţul de magazine în Bucureşti

    Grupul Succes din Gorj îşi extinde activitatea de comerţ şi în Bucureşti, fiind unul dintre puţinii antreprenori locali care a rezistat crizei. Compania Succes deţine în prezent o unitate în Bucureşti, însă, va deschide alte două magazine de proximitate în următoarele săptămâni. Până la sfârşitul anului sunt planificate alte zece inaugurări de magazine, susţine Anca Dragotescu, responsabilă cu dezvoltarea brandului Succes în Bucureşti. „În maximum două săptămâni deschidem magazine în zona Calea Rahovei şi Piaţa Muncii. Este vorba de două minimarketuri cu sistem de autoservire, care vor avea suprafeţe de circa 100 mp. Până la finalul anului vrem să mai deschidem alte minimum zece”, a mai declarat Anca Dragotescu, reprezentanta companiei Succes. La nivel naţional reţeaua Succes numără peste 170 de magazine şi două hipermarketuri la Piteşti şi Craiova. Succes este cel mai important retailer român din comerţul cu amănuntul, anul trecut înregistrând o cifră de afaceri în valoare de 65 milioane de euro. Retailerii şi comercianţii îşi concentrează atenţia asupra Bucureştiului, cel mai mare oraş din România şi totodată oraşul cu cele mai mari venituri, cu 20% mai mari decât media pe ţară.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: