spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesContractul "Şova" verificat de ANAF la C.E Turceni

    Contractul „Şova” verificat de ANAF la C.E Turceni

    De câteva zile la Complexul Energetic Turceni este agitaţie mare. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală( ANAF), împreună cu finanţiştii gorjeni, verifică activitatea juriştilor şi contractele de asistenţă juridică. Potrivit unor surse interne, ţinta acestui control este contractul încheiat cu Casa de Avocatură „Şova şi Asociaţii”, încheiat în perioada 2007-2009. Finanţiştii confirmă că este un control financiar de stat şi se verifică dividendele obţinute în ultima perioadă.

    Trei persoane desemnate de ANAF au venit încă de miercuri la Turceni ca să verifice activitatea juridică şi financiară a complexului. Directorul CE Turceni, Octavian Graure, a declarat prin purtătorul de cuvânt că nu comentează această situaţie. Surse interne susţin că se urmăreşte derularea contractului „Şova”. Acest contract a fost subiect de presă zile la rând şi s-a spus că a fost un contract păgubos. Analizând sumele cerute pe ora de asistenţă juridică, lucrurile nu mai par la fel de păguboase. Astfel, Casa Şova încasa 156 de lei pe oră iar acum, Casa Nemoianu, primeşte 706 lei fără TVA, pe fiecare oră de asistenţă juridică. Mai există un contract încheiat cu Casa de Avocatură Gherghina pentru care se plăteşte 700 de lei fără TVA pe oră.

    Un miliard pentru nimic

    Este aproape sigur că nu se mai înfiinţează Compania Electra dar, Casa Nemoianu a încasat de la Complexurile Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova dar şi de la Nuclearelectrica, peste o sută de mii de lei numai în decembrie 2010. De departe, recordul îl deţine Compania Nuclearelectrica unde s-au facturat peste 67 de mii de lei la data de 10 noiembrie 2010 pentru perioada de asistenţă juridică desfăşurată între 25 august şi 15 octombrie 2010, pentru „consultanţă privind înfiinţarea Companiei Electra. Este doar un exemplu de cum s-au dus pe Apa Sâmbetei sume importante pentru un obiectiv nerealizat. În aceeaşi perioadă, complexurile şi SNLO au primit facturi, pe aceeaşi perioadă şi acelaşi scop dar în valoare mai mică de până la zece mii de lei. Fostul director al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, declara la sfârşitul anului trecut că aceste contracte „au legătură cu Ionel Manţog”. Potrivit lui Ciurel, fostul director economic al CE Turceni, ar fi responsabilul moral al încheierii contractelor de avocatură de după rezilierea contractului cu Casa Şova.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: