spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCopiii din Văgiuleşti abia aşteaptă să se mute în căsuţa construită de...

    Copiii din Văgiuleşti abia aşteaptă să se mute în căsuţa construită de voluntari. „Vreau să sap şi eu“

    Andrei şi Alexandra, cei doi copilaşi din comuna Văgiuleşti, cu vârste de 8 şi 10 ani, abia aşteaptă să se mute în noua lor casă, care este construită de un grup de voluntari. Micuţii trăiesc într-o căsuţă din chirpici, fără condiţii elementare, şi sunt îngrijiţi de către bunica lor de 82 de ani, pentru că mama acestora a suferit un accident şi se deplasează cu mare greutate, iar tatăl a murit în urmă cu patru ani, din cauza unei afecţiuni.

    Voluntarii au ridicat pereţii casei şi urmează să pună acoperişul, astfel încât copiii să se poată muta de sărbătorile de iarnă.

    „Am strâns pe lângă mine mai mulţi voluntari. Am primit donaţii în bani şi materiale de construcţii. Alte persoane au oferit o masă caldă oamenilor care lucrează. Am turnat temelia şi am început să zidim pereţii.

    Căsuţa va avea două dormitoare, baie şi bucutărie. Primăria ne-a ajutat cu câteva persoane de la ajutorul social, care lucrează la construcţia casei. Avem materialele necesare şi banii pentru acoperiş. Ne mai trebuie bani pentru mobilier şi pentru alte amenajări interioare“, a mai spus Daniela Cîrjan.

    Copiii sunt foarte nerăbdători să se mute în noua casă. „Andrei s-a oferit să ne ajute. Mi-a spus: „Dadă, hai să vă ajut şi eu, să terminăm, să ne mutăm mai repede“, a spus Daniela Cîrjan.

    S-au speriat de apa caldă

    Femeia i-a dus pe cei doi copii acasă la ea. Copilaşii au avut o reacţie stranie, atunci când au fost duşi la baie pentru a se îmbăia. Andrei şi Alexandra s-au speriat pur şi simplu de apa caldă.

    „Când i-am băgat în baie, mi-au spus: «Dadă, aşa cum îmi spun, uşor, pentru că ne este frică. Ne este frică». Erau surprinşi. A fost prima dată când au făcut baie. M-au întrebat de unde vine apa asta caldă. Le-am spus că este apă caldă şi apoi s-au obişnuit şi le-a plăcut. Le-am spus că vor avea şi ei apă caldă în căsuţa lor pe care îmi doresc să o ridic până la sărbătorile de iarnă“, a spus Daniela Cîrjan.

    În urmă cu câteva zile a fost ziua de naştere a băieţului. „Andrei a împlinit vârsta de opt ani. A primit un tort. I-am dus la restaurant. Au fost la cumpărături. Le-am cumpărat hăinuţe şi rechizite pentru şcoală“, a mai povestit Daniela.

    Bunica de 82 de ani se ocupă de îngrijirea lor

    Cei doi copii trăiesc într-o familie greu încercată.

    „Locuiesc cu bunica de 82 de ani şi cu mama de 43 de ani, care a suferit un accident în urmă cu câte luni. A căzut în cap dintr-o căruţă şi a rămas cu sechele. Abia poate să se mai deplaseze şi numai cu ajutor. Copiii merg la şcoală şi sunt foarte inteligenţi. Doar bunica mai are grijă de ei, dar şi ea este bolnavă“, a mai povestit binefăcătoarea familiei.

    Singurele venituri al familiei sunt alocaţiile copiilor şi pensia bătrânei, de 700 de lei, şi mai primesc un ajutor social de câteva sute de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: