spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCSM Târgu Jiu, fără acces la Complexul Sportiv din oraș. Condescu: Baza...

    CSM Târgu Jiu, fără acces la Complexul Sportiv din oraș. Condescu: Baza sportivă este a Pandurii Târgu Jiu

    Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu are astăzi o nouă înfățișare în procesul cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu pentru neplata utilităților. Suma a atins valoare de peste un milion de lei. Fostul președinte al clubului Marin Condescu speră la o decizie favorabilă.

    Reprezentanții celor două entități se întâlnesc astăzi pentru a „n”-a oară în instanță într-un proces de milioane de lei. Condescu vrea să recupereze datoriile de la primăria Târgu Jiu după ce a reușit să blocheze în instanță o sumă colosală pentru Club, instituită de Finanțele Publice. „Din punctul nostru de vedere cele mai grave lucruri împotriva Pandurilor s-au întâmplat în 2014, de când membrii asociați nu-și mai plătesc contribuția, printre care și primăria Târgu Jiu. Nu mai plătesc obligațiile prevăzute prin contractul de comodat între Pandurii Târgu Jiu și Primăria Târgu Jiu privind Complexul Sportiv unde este stipulat clar că toate investițiile cu destinație sportivă intră gratuit în proprietatea Municipiului la sfârșitul contractului, în schimb, Primăria se obliga să achite toate utilitățile privind Complexul Sportiv. Și, din 2014  de când nu mai plătesc nici utilitățile s-a ajuns la 11 miliarde de lei vechi, bani pe care vrem să-i recuperăm în instanță. Astăzi este procesul cu acest contract de comodat, valoare pe care noi o avem este de 11 miliarde de lei vechi și în același timp este și cu Agenția Fiscală din Gorj care în 2014 instituie un control și împovărează Clubul cu 24 de miliarde de lei vechi, bani care printr-o decizie au fost suspendați până la soluționarea tuturor proceselor. Dacă vom avea câștig de cauză drumul este mai ușor pentru Pandurii Târgu Jiu, a declarat Marian Condescu, fostul președinte al Clubului Pandurii  Lignitul Târgu Jiu.

    CSM Târgu Jiu nu are acces la Baza sportivă de la Târgu Jiu

    În ceea ce privește noul CSM Târgu Jiu, Condescu nu crede că va avea sorți de izbândă atâta timp cât există un contract pe Baza Sportivă de la Târgu Jiu. „Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu s-a înființat cu alte activități sportive decât fotbalul. Mai mult decât atât, eu sper să găsim cea mai bună colaborare pentru juniori dar acest club sportiv până în 2035 nu ar avea, din punct de vedere fotbalistic, logistica necesară să poată să-și desfășoare activitatea deoarece până în 2035 baza sportivă este a Pandurii Târgu Jiu, indiferent dacă sunt în activitatea sau în faliment.  Lucru pe care nu-l înțeleg nici aleșii locali nici primarul Romanescu care spunea că este mai bine falimentul”, a mai declarat Condescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: