spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesDNA a intrat pe fir în cazul Pandurii !

    DNA a intrat pe fir în cazul Pandurii !

    Prima reacţie a oficialilor de la Pandurii a venit joi seara prin emiterea unui comunicat de presă. De fapt este o adresă destinată lui Mitică Dragomir, şeful LPF. Gorjenii au patru cerinţe, cea mai importantă fiind convocarea unei şedinţe de urgenţă în care să se rediscute cazul pandurilor. Mai mult, gorjenii cer ca meciul cu Oţelul să fie reprogramat, să fie operate transferurile şi oltenii să nu mai fie obligaţi să achite banii la Dinamo, potrivit sentinţelor din procesele civile, acolo unde Condescu a câştigat toate procesele. Mai mult, Condescu a introdus pe fir şi Direcţia Naţională Anticorupţie unde deja au început anchetele în cazul Ilie Iordache. Mai exact, Condescu îi aminteşte în „scrisoarea oficială” lui Dragomir că Iordache a plecat de la Târgu-Jiu, pe baza unor acte false emise de FRF, DNA-ul fiind pe final cu ancheta în acest caz. Mai mult decât atâta, Condescu spune că instanţele sportive trebuie să ţină cont de deciziile instanţelor judecătoreşti.

    Reacţia gorjenilor
    Condescu ţine să-i aducă aminte lui Dragomir că în calitate de „preşedinte al LPF aveţi obligaţia de a verifica aplicarea şi respectarea legislaţiei în vigoare, inclusiv a hotărârilor instanţelor puterii judecătoreşti din România care funcţionează în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României”.
    Gorjenii au câştigat procesul în instanţa civilă, însă acea decizie nu este luată în calcul de comisiile de la Ligă care nu sunt tocmai legale. „Deciziile sunt ilegale fiind adoptate cu încălcarea Statutelor şi Regulamentelor FIFA şi FRF. În consecinţă, aceste hotărâri sunt lipsite de efecte juridice fiind pronunţate de organisme jurisdicţionale care funcţionau în afara dispoziţiilor legale şi statutare în vigoare”, se mai arată în adresa emisă de Condescu care mai aduce aminte de faptul că „la baza adoptării hotărârilor a fost desfiinţată de către instanţele judecătoreşti din România, iar LPF este obligată să recunoască hotărârile acestor instanţe”.
    Mai mult, Condescu spune că Ilie Iordache a fugit de la Târgu-Jiu cu ajutorul mai marilor din fotbalul românesc. „Referitor la legitimarea jucătorului de fotbal Iordache Ilie la clubul AEK Atena vă rugăm să observaţi că aceasta s-a realizat în baza unor documente false emise de Federaţia Română de Fotbal cu complicitatea Comitetului Executiv din care faceţi şi dumneavoastră parte. De altfel, aceste fapte fac obiectul unor dosare penale aflate în curs de cercetare la Direcţia Naţională Anticorupţie”, se mai arată în „scrisoarea” pandurilor.

    Cerinţele pandurilor:
    – Să convocaţi de urgenţă organismul jurisdicţional competent să dispună suspendarea executării sancţiunilor aplicate CS Pandurii prin încheierea din data de 08/02/2011pronunţată de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF.
    – Să luaţi toate măsurile necesare în vederea reprogramării jocului CS Pandurii-Oţelul Galaţi contând pentru etapa a XIX-a.
    – Să luaţi toate măsurile necesare în vederea operării transferurilor care au primit data certă de la secretariatul LPF.
    – Să luaţi toate măsurile necesare în vederea punerii în executare a Sentinţei Civile nr 44 din 11/02/2010 pronunţată de Tribunalul Gorj şi rămasă irevocabilă prin Decizia nr 626 04/05-/2010 a Curţii de Apel Craiova

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: