spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDoi tineri din Tismana și Peștișani, în vizorul oamenilor legii după ce...

    Doi tineri din Tismana și Peștișani, în vizorul oamenilor legii după ce au intrat la Academia de Poliție pe locurile destinate romilor

    Organizația Partida Romilor și doi tineri din  localitățile gorjene Tismana şi Peştişani, care au intrat la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti pe locurile destinate candidaţilor de etnie romă sunt vizați de o anchetă desfășurată de polițiștii gorjeni.

    „Se desfăşoară cercetări pentru comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals“, a precizat Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

    Adeverințele au fost emise în baza unor declarații notariale

    Cele două persoane au fost admise la Academia de Poliţie pe locurile destinate romilor, în baza unei adeverinţe eliberate de către organizaţia judeţeană a etniei. Oamenii legii verifică dacă apartenenţa la etnia romă este reală.

    Alin Bobu, vicepreşedinte al Partidei Romilor din Gorj şi consilier al Prefectului Judeţului Gorj pe problemele romilor, a declarat că adeverinţele au fost eliberate în baza unor declaraţii pe propria răspundere: „Au venit poliţiştii şi au fost luate declaraţii, dar nu este greşeala noastră. Acele persoane au venit şi au cerut o adeverinţă, susţinând că sunt de etnie romă. Sunt multe comunităţi în care nu se mai vorbeşte limba romani, cum ar fi ţiganii lăutari sau ţiganii romanizaţi prin căsătorii mixte. Nu ai cum să-ţi dai seama de originile unei persoane. În această situaţie, la nivelul organizaţiei noastre s-a luat hotărârea ca orice persoană care vină să meargă la un notar şi să dea declaraţie pe propria răspundere că este de etnie romă, iar nu facem altceva decât să înscriem persoana respectivă în organizaţia noastră şi să o monitorizăm.

    „Efectuăm şi noi anumite cercetări“

    Alin Bobu susține că este foarte greu de demonstrat dacă o persoană aparține sau nu etniei rome: „De obicei, persoanele vin să declare că aparţin unei etnii dacă au un beneficiu. În cazul celor doi tineri, aceştia au prezentat declaraţii notariale care au fost date pe propria răspundere că aparţin etniei rome. Nu s-a greşit cu nimic la noi. Efectuăm şi noi anumite cercetări, discutăm şi primarul sau cu liderul au liderii etniei dintr-o anumită zonă, dar nu sunt cunoscute toate persoanele dintr-o anumită localitate“.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: