spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesFemeie care vindea lapte și brânză în Piața Mică, infectată cu noul...

    Femeie care vindea lapte și brânză în Piața Mică, infectată cu noul coronavirus

    Este panică în Piața 9 Mai din municipiul Târgu Jiu, după o femeie din Baia de Fier care vindea brânză și lapte a fost infectată cu noul coronavirus, iar soțul său a decedat.

    Sectorul brânzeturi-lactate din Piața 9 Mai a fost închis de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj. O comerciantă care vindea produse lactate a fost depistată pozitiv la testul de COVID-19. „Am dispus închiderea sectorului și dezinfectarea acestuia. Ancheta epidemiologică este în curs de efectuare. Femeile care își vindeau acolo produsele ar fi purtat mască și mănuși în permanență, din ce a spus administratorul pieței, dar am luat măsura izolării acestora“, a spus Narcis Stoian, directorul DSP Gorj.

    Femeia este asimptomatică.

    Soțul a murit în spitalul din Târgu Cărbunești

    În schimb, soțul acesteia a decedat duminica trecută în spitalul de la Târgu Cărbunești. „Ultimul deces a fost înregistrat, pe raza județului Gorj, în data de 17.05.2020. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 72 de ani, care avea mai multe afecțiuni cronice: hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II, boală cronică renală“, se arată într-un comunicat de presă al DSP Gorj.

    Bărbatul a fost transferat sâmbăta trecută de la spitalul din Novaci, după ce rezultatul testului a fost pozitiv. Acesta era într-o stare stabilă, dar situația lui s-a înrăutățit și a suferit un stop cardio-respirator. „I-am făcut manevre de resuscitare, dar fără vreun folos. Pacientul a decedat. Ne exprimăm regretul pentru această pierdere“, a transmis Constantin Târziu, managerul unității medicale de la Târgu Cărbunești.

    În spitalul „Covid-19“ mai sunt internați 22 de pacienți, în timp ce 27 au fost declarați vindecați.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: