spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesGorjeancă infectată cu SARS-CoV-2, decedată în spital

    Gorjeancă infectată cu SARS-CoV-2, decedată în spital

    O gorjeancă în vârstă de 74 de ani infectată cu noul coronavirus a decedat în spital. Femeia suferea şi de alte afecţiuni medicale. Numărul gorjenilor decedaţi a ajuns, astfel, la 25. „De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, a mai fost înregistrat încă un deces. Este vorba despre o femeie în vârstă de 74 ani care avea și alte afecțiuni medicale: insuficiență cardiacă, diabet zaharat tip II, sechele AVC (accident vascular cerebral) și obezitate. 744 persoane confirmate cu COVID-19 (până în momentul de față), din care: 383 persoane sunt vindecate și externate, iar 25 persoane au decedat“, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.

    33 de noi cazuri de infectare în Gorj

    În ultimele 24 de ore, în judeţul Gorj au fost infectate cu noul coronavirus peste 30 de persoane. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte 33 noi cazuri de îmbolnăvire, testele fiind efectuate în cadrul laboratoarelor de stat, din Gorj și din țară. Direcția de Sănătate Publică Gorj face apel, în continuare, la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.  Solicităm cetățenilor precauție, igienizarea frecventă a mâinilor, folosirea mijloacelor de protecție individuală, precum și evitarea aglomerațiilor și a deplasărilor inutile“, se precizează în comunicatul de presă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: