Gorjeanca Liliana Ștefănescu, care trăiește de 16 ani în Italia, a lucrat ca asistent medical voluntar într-un spital din orașul Foggia în perioada în care noul coronavirus a făcut ravagii. A luptat în prima linie cu această boală care a băgat spaima în omenire fără să fie plătită. A făcut acest sacrificiu pentru a-și arăta recunoștința față de medicii italieni care au avut grijă de doi membri ai familiei sale.
„Eu consider că nu am făcut ceva extraordinar“, consideră Liliana, care prin gestul său și-a atras respectul comunității de italieni în care trăiește. Ea are o firmă de curățenie și a fost chemată la spitalul în care a lucrat ca asistentă să efectueze o dezinfecție. A văzut cu ce greutăți se confruntau foștii săi colegi și a simțit că trebuie să-i ajute. „Am o firmă de curățenie prin care îmi desfășor activitatea și am fost la spital să fac o dezinfecție. Îi cunoșteam, pentru că lucrasem ca asistent medical în spital timp de mai mulți ani. Erau foștii mei colegi. Mi-au operat fata, iar mama mea a fost a fost internată la ei. Erau peste 300 de bolnavi cu COVID-19 în spital, iar doi asistenți medicali și doi doctori erau infectați. Au vrut să-mi facă un contract și să mă plătească, dar nu am acceptat, pentru că m-au ajutat mult. Le-am spus că așa cum m-au ajutat ei, așa simt și eu să-i ajut în momentele acestea dificile. Terminam ce aveam de muncă și mergeam, apoi, la spital“, ne povestește Liliana.
A muncit și 12 ore pe zi
Liliana a muncit în spital ore întregi , fără nici un beneficiu, decât mulțumirea sufletească. A lucrat chiar și 12 ore pe zi. „Munceam atât cât era nevoie, pentru că au fost momente grele. Am lucrat și 12 ore. Am fost chiar la început, când erau foarte multe infectări. Aveam grijă de bolnavi. Am lucrat atunci când în spitale nu erau nici măști. Eu le-am luat de la o româncă și erau făcute din stofă. Le-am dat chiar și medicilor. Cred că mulțumirea sufletească a unui om este să ajute pe celălalt. Și în România dacă mă aflam, același lucru îl făceam“, explică românca.
„Mă gândeam că dimineața voi fi următoarea“
Liliana a fost marcată de felul în care bolnavii cu COVID-19 se stingeau din viață. I-a fost teamă că se va infecta și ea, dar a găsit puterea să meargă mai departe: „Sincer, când intram la spital mă gândeam că dimineața voi fi următoarea persoană infectată. Nu puteam să dau înapoi, pentru că îmi părea rău. Mureau conștienți. Îmi cereau telefonul pentru a-și suna familia de acasă, după care mureau. Am avut momente în care credeam că voi fi următoarea. Nu am cuvinte să spun prin ce am trecut. Una este să vezi și alta să trăiești“.
I-a ajutat pe italienii lipsiți de sprijin
Liliana a avut mult de suferit. Când era văzută îmbrăcată în combinezon sau cu mască și mănuși, nu era lăsată să intre în magazine și chiar în bancă. „Nici prietenii mei români pe care i-am ajutat nu mai voiau să vorbească cu mine. Fiul meu, în vârstă de 17 ani, a fost alături de mine și m-a ajutat mereu în această perioadă dificilă“, spune Liliana.
Românca nu s-a oprit aici și a făcut voluntariat și pentru italienii neajutorați: „Am făcut voluntariat și pentru oamenii care nu puteau să iasă din casă. Mergeam și cumpăram mâncare, după care o duceam la adresa care mi se dădea“.
„Eu sunt româncă și așa o să fiu până mor“
Liliana a avut tot timpul două sau chiar trei locuri de muncă. „Am lucrat la spălat de farfurii, măcelar. De când am venit în Italia, eu am lucrat tot timpul în două trei locuri de muncă. Și acum lucrez la fel. Am fost respectată foarte mult. Terminam într-o parte și plecam în alta. Și acum, chiar dacă am firma mea de curățenie, mai lucrez și pentru fostul meu patron. Eu nu m-am certat cu italienii pentru mine, ci pentru că vorbeau urât de români. Italienii spun că eu nu sunt româncă. Eu sunt româncă și așa o să fiu până mor. Eu nu am vrut să primesc cetățenia italiană. Mi s-a propus în urmă cu cinci ani. Româncă sunt și româncă o să mor.
