O tânără din comuna Albeni, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, a scris o carte despre familia sa și problemele care i-au marcat copilăria și adolescența. Adriana Georgiana Popescu, în vârstă de 17 ani, a publicat, anul trecut, volumul „Frânturi de suflet adolescentin“. Tânăra scrie despre familia ei și ce înseamnă fiecare pentru ea. De asemenea, volumul mai cuprinde câteva eseuri pe care Georgiana le-a scris și cu care a participat la diferite concursuri școlare, unde a fost premiată.
Tânăra a crescut mai mult fără tată. „A plecat când eu avea vârsta de un an și câteva luni. Cu toate acestea am fost mereu apropiată de el și am păstrat legătură tot timpul“, povestește Adriana.
„Îmi doream atât de mult să fie prezent la serbările mele“
Liceana îi dedică un capitol special tatălui său despre care spune că și-ar fi dorit să fie prezent mai mult în anumite etape ale vieții: „De multe ori, oamenii m-au întrebat de ce vorbesc mult mai mult despre tata decât despre mama și răspunsul este foarte simplu: pentru că mereu mi-am dorit să petrec mult mai mult timp cu el, să-l pot îmbrățișa în fiecare zi așa cum făceam cu mama. Să-l pot observa printre părinți atunci când aveam serbări la grădiniță, îmi doream atât de mult să fie prezent la serbările mele. Dar, știu că nici lui nu i-a fost ușor…“.
Divorțul părinților un moment greu
Și mama sa a fost plecată o perioadă de un an să muncească în străinătate, dar s-a întors acasă pentru a avea grijă de fiica sa.
Cel mai greu i-a fost atunci când părinții au divorțat.. „După divorțul părinților, după luni de zile în care am încercat să mă regăsesc și să nu-mi mai acuz niciun părinte am început să-mi pun mii de întrebări, am început să caut răspunsuri nerealizând cât de aproape era fiecare răspuns“, a mai scris adolescenta în cartea pe care a publicat-o.
Tatăl este cel care a încurajat-o să scrie cartea
Georgiana a rămas în relații foarte apropiate cu tatăl, care a susținut-o mereu.
„Părinții au păstrat legătura pentru noi (n.r. – Georgiana mai are o soră mai mare) și cred că suntem un caz fericit. El m-a susținut de fiecare dată și și-o face în continuare“, ne mărturisește tânăra.
Ea spune că tatăl este cel care a încurajat-o să scrie cartea: „M-a încurajat foarte mult. Eu aveam acest vis și el, împreună cu mama sa, m-a susținut“.
A început să lucreze la carte în perioada stării de urgență
Georgian a început să-și așterne gândurile chiar în perioada stării de urgență cauza de pandemia de COVID-19. „Am început să lucrez la carte în luna aprilie. Atunci s-au închis școlile, iar comunicarea fizică nu a mai putut fi posibilă. Fiind la țară, nu am simțit așa din plin restricțiile din perioada respectivă. Am lucrat patru-cinci luni la carte. Un merit deosebit îl are doamna profesoară Ștefania Pâinișoară, care m-a susținut foarte mult și a lucrat alături de mine. Cartea conține crâmpeie despre persoanele dragi, care au lăsat o amprentă asupra sufletului meu. Fiecare capitol este destinat câte unui membru al familiei. Pe părinții i-am și certat puțin“.
Bunicul care se acoperea cu o pătură până când Georgiana termina meditațiile
Bunicii ocupă un loc important în sufletul adolescentei, mai ales că au avut grijă de ea atunci când și mama a fost plecată în străinătate. „Bunicii sunt totul pentru mine și nimeni nu o să le poată țină locul. Perioada în care și mama a fost plecată a fost foarte grea pentru mine, deoarece aveam nevoie de un sprijin, dar bunicii au fost tot timpul alături de mine“, a spus liceana.
Un capitol special este dedicat bunicului care a făcut multe sacrificii pentru ca această să izbândească și să ajungă la liceul la care își dorea: „A fost mereu alături de mine, chiar și când am susținut Evaluarea Națională. Mă încuraja la mereu, la fiecare examen. Bunicul a făcut sacrificii destul de mari pentru mine. Nu avea o mașină modernă pentru a-i asigura căldura necesară atunci când mă aștepta. Mă ducea cu Dacia la meditații, vara, iarna, nu conta, el era trup și suflet lângă mine. Am făcut meditații la matematică pentru că acolo nu eram așa de sigură. Se îmbrăca foarte bine de acasă pentru a nu-i fi frig, iar câteodată lua și o pătură pentru a se acoperi cu ea cât timp mă aștepta. De două ori pe săptămână mă ducea la pregătire“.
„Cartea m-a ajutat să mă autocunosc“
Cartea i-a vindecat anumite răni pe care le avea în sufletul său de copil. „Cel mai importat lucru pe care această carte mi l-a adus a fost autocunoașterea. Am reușit să mă autocunosc, să răspund întrebărilor care mă frământau încă de mic de copil. Cred că fiecare om trebuie să aibă un jurnal pentru că acolo fiecare om este sincer“, a adăugat Georgiana.
