spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMafia de la Parcul Industrial

    Mafia de la Parcul Industrial

    Judeţul Gorj se află pe ultimele locuri la nivel naţional, în ceea ce priveşte atragerea de capital străin şi de investitori. Declaraţia îi aparţine şefului Parcului Industrial Bumbeşti Jiu-Cristian Toader Pasti, care se declară dezamăgit de faptul că investitorii optează cu greu pentru derularea de afaceri în Gorj. Pus în fruntea unităţii, Pasti susţine că a reuşit să elimine mica mafie ce controla zona de acolo.

    După ce mai mult de jumătate din agenţii economici ce au închiriat spaţii la Parcul Industrial Bumbeşti-Jiu au dat faliment din cauza crizei, conducerea unităţii a plecat în atragerea de noi investitori. De găsit a găsit, însă, după cum a declarat directorul parcului industrial Cristian Toader Pasti, aceştia optează cu greu să vină în judeţul Gorj, pentru a dezvolta o afacere. „Chiria este de 0,6 -0,8 euro/metru pătrat, dar şi cu aceste preţuri am găsit greu investitori. Gorjul este pe ultimele locuri din ţară la atragerea de capital şi investitori. Majoritatea investitorilor rămân în marile oraşe de la graniţă şi nu numai”, a mai declarat directorul Parcului Industrial. De altfel, Pasti se declară dezamăgit de starea şoselelor, DN 66 fiind „o pată pe obrazul judeţului”. „Nu avem deschidere la culoarul Pan-European, infrastructura este proastă. Am dat 1200 lei ca să schimb bucşele şi alte piese la maşină”, a mai declarat supărat Pasti.

    Pasti: „Se dezvoltase un fel de mafie la Parc”

    Odată cu numirea lui Pasti în fruntea Parcului Industrial Bumbeşti-Jiu, acesta a trebuit să treacă la măsuri drastice, de executări silite asupra agenţilor economici rău-platnici. „Am avut de recuperat peste 150 de mii de lei. Am pus piciorul în prag şi prin executări am reuşit să eliberăm spaţiile foarte bune. Era o mică mafie acolo ce controla, erau agenţi economici care nu plăteau, care ocupau spaţiile cele mai bune”, a mai declarat directorul Parcului Industrial. În prezent, la Parcul Bumbeşti-Jiu mai este liberă doar o singura hală, celelalte fiind toate închiriate. În opinia lui Pasti, luna noiembrie a fost prima în care conducerea unităţii a reuşit să fie cu plata chiriilor la zi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: