spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesManţog şi Vulpe, închisoare cu suspendare

    Manţog şi Vulpe, închisoare cu suspendare

    Fostul director al Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog a fost condamnat de către magistraţii Tribunalului Sibiu la pedeapsa de un an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi fostul director general al CNLO, Ion Vulpe. Importantă este o altă decizie a instanţei Tribunalului Sibiu, aceea că pentru ambii inculpaţi Manţog şi Vulpe s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate, pe o perioadă de trei ani şi opt luni.

    Schimbarea încadrării juridice, cerută prin avocaţi, de cei doi inculpaţi din dosarul strămutaţilor de lux, i-a adus lui Ionel Manţog şi Ion Vulpe condamnări de 1 an şi 8 luni. Faţă de faptele de care a fost acuzat Ionel Manţog, judecătorii Tribunalului Sibiu au decis condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an si 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii şi l-a achitat pentru două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătura privată şi trei infracţiuni de fals în declaraţii. O condamnare asemănătoare, tot de 1an şi 8 luni a primit şi fostul director general al CNLO, Ion Vulpe pentru infracţiunea de fals în declaraţii, pentru care s-a mai stabilit şi achitarea pentru infracţiunea de luare de mită. Pentru ambii inculpaţi, Manţog şi Vulpe, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate, pe o perioada de 3 ani si 8 luni. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu , judecătorul Laura Popa a mai precizat în comunicatul de presă că „pentru infracţiunea de abuz în serviciu, deşi faptele sunt prescrise, la cererea inculpaţilor, procesul a continuat şi instanţa a constatat vinovăţia ambilor inculpaţi pentru această faptă. Totodată au mai fost dispuse şi confiscări speciale”. Sentinţa Tribunalului Sibiu nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

    Inculpaţi de lux ?!

    Din probele administrate de procurorii anticorupţie a reieşit că „în perioada iunie-octombrie 2002, inculpaţii Manţog Ionel şi Vulpe Ion, directori în cadrul CNLO, profitând de funcţiile deţinute şi având cunoştinţă de planurile de producţie şi investiţii ale CNLO, au cumpărat la preţuri modice, direct sau prin interpuşi, gospodării ţărăneşti situate în mai multe localităţi din judeţul Gorj, de la persoane despre care ştiau că urmează să fie strămutate din cauza lucrărilor miniere prevăzute în planurile de producţie şi investiţii de la CNLO. În schimbul acestor case, care aveau să fie demolate din cauza exploatărilor miniere Roşia, Rovinari şi Jilţ, cei doi inculpaţi au cerut să le fie construite, din fondurile CNLO, vile de lux în cartierul Primăverii din municipiul Târgu-Jiu”. În rechizitoriul de trimitere în judecată se mai arată că „în felul acesta, ei au beneficiat de un folos necuvenit totalizând 8.693.003.490 ROL, sumă care reprezintă prejudiciul adus CNLO”. Procurorii anticorupţie au precizat în acelaşi rechizitoriu că „inculpatul Manţog Ionel a cumpărat atât direct cât şi prin intermediul soţiei sale şi al cumnatei sale, trei gospodării ţărăneşti pentru care a plătit în total 360.000.000 ROL. Imobilul reconstruit pentru învinuitul Manţog Ionel are o valoare de 7.243.692.000 ROL, valoare stabilită la nivelul anului 2004 şi însuşită de învinuit. Din această valoare suma de 4.145.265.443 ROL a fost achitată de cele trei exploatări miniere: Roşia, Rovinari şi Jilţ, subunităţi ale CNLO, care au contribuit la finanţarea reconstrucţiei vilei sale”.

    Scenariu asemănător şi în cazul lui Vulpe

    În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Ion Vulpe, acesta a procedat într-un mod asemănător, şi anume a cumpărat direct sau prin intermediul soţiei sale, beneficiind de informaţii deţinute în virtutea funcţiei, 5 gospodării ţărăneşti în zone ce urmau să fie afectate de exploatările miniere Roşia şi Jilţ, cu scopul declarat de a beneficia de reconstrucţie. Cercetările efectuate faţă de acesta au demonstrat că „acesta a cumpărat cele 5 case cu suma de 804.577.909 ROL şi a beneficiat de suma de 5.352.315.956 ROL care a fost plătită pentru reconstrucţia vilei sale de cele două exploatări miniere din cadrul CNLO. Folosul necuvenit obţinut de către inculpatul Vulpe Ion este de 4.547.738.047 ROL reprezentând diferenţa între valoarea reconstrucţiei vilei plătite de exploatările miniere şi sumele plătite de inculpat la momentul achiziţionării gospodăriilor ţărăneşti”, se arată în comunicatul transmis.
    Din probele administrate a mai reieşit că „inculpatul Vulpe Ion a mai primit de la o persoană denunţătoare cu titlul de mită suma de aproximativ 2,8 miliarde ROL, în schimbul cărora a atribuit contracte în numele CNLO unei societăţi de construcţii”.

    Manţog: „voi declara apel”

    Contactat telefonic, Ionel Manţog a precizat că „azi voi declara apel, pentru că aşa cum am mai spun nu am săvârşit infracţiuni de corupţie. Măsurile dispuse de instanţa Tribunalului Sibiu nu au nici un fel de fundament pentru că se dispune confiscarea a ceva ce încă sunt în proprietatea exploatărilor miniere. Înstrăinarea terenurilor se face cu acte autentice, cum ele nu există nu poate exista infracţiunea de fals”. Conducerea PDL Gorj a declarat că „până la darea unei hotărâri definitive, dumnealui se poate autosuspenda. Este un drept al membrului, dar şi un gest de onoare”, a precizat Ruşeţ. Liderul PDL, consideră însă că, „după ce hotărârea va deveni definitivă şi obligatorie, persoana respectivă va fi exclusă din partid”.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: