spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMeşterii populari se mută la Târgu-Jiu

    Meşterii populari se mută la Târgu-Jiu

    Cultura şi arta din judeţ vor fi din nou revigorate. Astăzi şi mâine, oraşul lui Brâncuşi găzduieşte momente memorabile printro nouă apariţie de carte şi expoziţie a meşterilor populari. Evenimentele poartă amprenta tradiţiilor care merită să fie valorificate de la un an la altul. Artiştii populari de la Şcoala Populară de Artă (SPA) se pregătesc vineri, de un vernisaj ce reuneşte arta şi meşteşugul, în timp ce poetul gorjean Andrei Novac îşi va lansa astăzi la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, volumul „Aceiaşi”.

    Evenimentele culturale aduc astfel la final de săptămână, din plin motive de bucurie publicului care apreciază valorile autohtone. Lansarea de carte a fost prefaţată ieri întro conferinţă de presă de directorul Şcolii Populare de Artă, Viorel Gârbaciu cel care va modera evenimentul, programat astăzi la ora 17.00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. „Poetul târgujian Andrei Novac nu se află la prima apariţie editorială sunt nouă volume de carte până acum. Novac este membru al Uniunii Scriitorilor, se antrenează constant în provocări literare şi a fost până acum singurul poet târgujian, pripăşit prin sferele culturale de la Bucureşti, care şi-a ajutat concetăţenii”, a declarat Viorel Gârbaciu, directorul SPA. Vineri, pe 30 noiembrie, registrul se schimbă spre tradiţii, iar meşterii populari de la secţiile externe ale Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu se pregătesc de un vernisaj memorabil. Mai multe lucrări vor fi expuse la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, iar debutul expoziţiei se face la ora 15:00. De la ţesături tradiţionale, cusături şi ceramică, până la iconiţe şi artă decorativă, lucrările care vor fi expuse vor revigora segmentul tradiţiilor populare. Cel mai important, rămâne faptul că arta şi cultura vor fi la loc de cinste timp de două zile şi vor stârni interes. Nu putea fi ocolită din agenda evenimentelor culturale şi unul evocator, dedicat zilei de 1 Decembrie. Cum la zi de sărbătoare, grijile primesc embargo, în scenă vor intra maeştrii cântecului popular. Garanţia o dau interpreţi îndrăgiţi de la ansamblurile Scolii Populare de Artă care se vor întrece în cântece şi dansuri populare. După ceremonialul militar şi religios ce va da tonul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, Piaţa Prefecturii se va umple de voia bună a artiştilor populari. Spectacolul folcloric nici nu putea avea un titlu mai sugestiv, „Pururi uniţi sub tricolor”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: