Negocieri purtate de Ministerul Culturii cu privire la folosirea drepturilor de imagine asupra operelor lui Brâncuși

0
27

Reprezentanții Ministerului Culturii negociază cu societatea Visarta folosirea drepturile de imagine asupra operelor lui Brâncuși, pentru realizarea de suveniruri și alte produse de promovare. Producerea acestor materiale a fost blocată ca urmare a unor neînțelegeri.

Valentin Chepeneag, directorul Muzeului Național „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu, a spus că este dureros faptul că vizitatorii nu pot să își procure suveniruri: „Am avut o întrevedere la Ministerul Culturii și unul dintre subiectele abordate a fost cel cu privire la drepturile de imagine. Cei de la Ministerul Culturii poartă negocieri cu cei de la Visarta, pentru a obține drepturile de imagine. A nu avea voie să pui pe piață niște suveniruri pe care în reprezintă pe Brâncuși sau imaginea noastră ca și județ sau țară este o situație foarte dureros“.

„Mi-aș dori să se rezolve cât mai repede“

Directorul Muzeului Național „Constantin Brâncuși“ speră că suvenirurile să reapară cât mai repede: „Prin purtarea discuțiile de către Ministerul Culturii cu cei de la Visarta și deținătorul de drept al imaginii mi-aș dori să se rezolve cât mai repede“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here