spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesNostradamus de Văgiulești: "Gorjul va da președintele României în 2014"

    Nostradamus de Văgiulești: „Gorjul va da președintele României în 2014”

    Își spune Nostradamus de Văgiulești, umblă cât este ziua de lungă cu o carte despre care spune că ar avea 2.000 de ani vechime și care, conform spuselor, prezicătorului, nu minte niciodată. Anul 2013 va fi un mai bun, criza va trece și nu vom avea parte de nici un cutremur sau de nici un eveniment negativ, așa cum de-altfel ni s-a prezis în anul ce tocmai a trecut. Cât privește viitorul politic al Gorjului, vom avea realizări peste realizări. După ce Gorjul a dat un premier țării, un ministru, dar și mai mulți secretari de stat, anul 2014 vine și cu un președinte. Prezicerile lui Nostradamus de Văgiulești arată că Dian Popescu, liderul PNL Gorj și actual senator al României, din partea USL, va fi ales, în 2014, președintele României.

    S-a născut într-o familie numeroasă și de la 14 ani se pare a început să vorbescă despre viitor. Unele lucruri s-au adeverit, altele mai puțin, însă, Constantin Chițoran merge înainte cu prezicerile. Îi place să discute, spune el, cu oamenii culți cărora le-a prezis viitorul, fără a sta pe gânduri. Cartea de căpătăi și sursa de inspirație a celui care își spune Nostradamus de Văgiulești, este o carte veche de 2.000 de ani, care vorbește despre oameni, planete, noroc și ghinion, o carte a viitorului, numită în termeni de specialitate Gromovnic. A prezis că Victor Ponta va fi ales premier, că Nicolae Ceaușescu și soția sa vor muri, așa cum s-a întâmplat la Revoluție, dar și că anul 2012 va fi un an secetos. Despre anul 2013 numai de bine, deși, se spune că anul va fi unul cu ghinion, având în vedere că are în compoziție numărul 13. „Primăvara femeile și copiii, tinerii să bea vin mai mult, să nu aibă probleme cu circulația. Ce să mai spun, nu va fi un an secetos, va fi un an bun. Eu am spus că nu va veni sfârșitul în 2012 și nu a venit. Sfârșitul va veni în 3797, atunci când pe pământ vor mai rămâne doar două milioane de oameni, care vor veni din partea Rusiei, pentru că acolo nu sunt toate națiile. Acolo sunt doar ruși”, a spus prezicătorul.

    Previziuni peste previziuni….

    Oamenii din Ungureni, satul natal al lui Constantin Chițoran, îi spun Nea Horoscop, pentru că, oricând te întâlnești cu el, e imposibil să nu-ți deschidă cartea. Se spune că pragul casei lui a fost trecut de toți marii marii județului și nimeni nu a scăpat de prezicerile lui Nea Horoscop. Tot Nea Horoscop spune că Nicolae Mischie va scăpă de toate dosarele penale, dar și că vom avea, pe lângă un premier, un ministru, dar și secretari de stat, un președinte care să ne reprezinte. Cartea spune că Dian Popescu va fi ales în 2014 președintele României. „Eu am spus așa. Că Antonescu nu va fi președinte, deși se dorește. El este fecioară la fel ca și Ponta și nu se vor înțelege. Dian Popescu are mult noroc. El stă sub Planeta Soarelui, el va fi președintele României, vă spun”, a spus Nostradamus de Văgiulești. Dar până în 2014 Nostradamus mai vorbește despre anul politic 2013. Spune că Traian Băsescu nu va pleca de cârma țării, decât în 2014 pentru că este „un om iubit de boieri, boieri cu care se ceartă în față și în spate mănâncă cu el la masă”. Nostradamus de Văgiulești crede foarte mult în Dumnezeu și atunci când poate, sare în ajutorul oamenilor. Crede că divinitatea l-a înzestrat cu un scop cu acest har, care desigur, îl va ajuta să se ferească de toate relele, după cum mai susține.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: