spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesO femeie din Tismana a născut în ambulanță

    O femeie din Tismana a născut în ambulanță

    O femeie din Tismana a născut, aseară, în ambulanța SMURD. Soțul acesteia a sunat la 112, dar bebelușul a venit pe lume în timp ce se ambulanța se deplasa către spital. Mama și copilul sunt în stare foarte bună.

    Întâmplarea a fost relatată pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă:

    „Ieri seară, undeva în jurul orei 20:30. Apel la 112. Un domn:
    – Bună seara!
    Dispecerul ISU Gorj:
    – Bună seara! Ce urgenţă aveţi?
    – Am şi eu nevoie de o ambulanţă! Soţia mea naşte!
    – Spuneţi-mi unde trebuie să ajungem, domnule?
    – Tismana!

    Urmează întrebările normale pe care le pune dispecerul pentru a avea cât mai multe informaţii, timp în care spre locul intervenţiei sunt deja direcţionate un echipaj SMURD şi un echipaj de ambulanţă.
    Primul ajuns este echipajul SMURD care evaluează rapid situaţia şi începe deplasarea către spital!
    Pe traseu ambulanţa SMURD s-a întâlnit cu ambulanţa din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţan Gorj.
    Ioana nu a mai aşteptat până la spital şi se zbătea să vină pe lume.
    Ambulanţa SMURD devenise sală de naşteri, iar asistentul medical devenise medic! Fiecare dintre membrii echipajelor avea câte o sarcină în misiunea de a o aduce pe lume pe Ioana! Puţin trecut de o oră de la apel

    Ioana vine pe lume!

    La scurt timp, la faţa locului ajunge o altă ambulanţă, încadrată cu medic! Medicul se asigură că femeia şi fetiţa sunt bine şi însoţeste echipajul SMURD în misiunea finală de le transporta în siguranţă la spital!
    Emoţiile unui astfel de moment sunt greu de descris în cuvinte, dar trebuie să-i felicităm pe membrii echipajului SMURD, membrii echipajului de ambulanţă şi pe medicul ajuns la faţa locului la scurt timp după ce Ioana a venit pe lume!
    Ioanei îi dorim să fie sănătoasă, să crească mare şi frumoasă şi să aibă o educaţie aleasă!
    Felicitări tuturor celor implicaţi! Cu ajutorul lor Ioana a venit pe lume perfect sănătoasă!“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: