spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPatrick, reprezentantul pompierilor gorjeni la doar 4 ani

    Patrick, reprezentantul pompierilor gorjeni la doar 4 ani

    Ieri, pompierii gorjeni au mers la grădinița lui Patrick Covrig, un vechi prieten al acestora. Reprezentanții ISU Gorj i-au înmânat acestuia o legitimație de ,,reprezentant ISU”, în semn de mulțumire și l-au invitat pe acesta să ia parte la activitățile ce vor avea loc mâine, în Piața Prefecturii, cu ocazia Zilei Pompierilor din România.

    Patrick este un mare admirator al misiunilor salvatorilor profesioniști și s-a declarat convins că atunci când va creste se va face pompier. Echipat ca la carte, acesta i-a întâmpinat plin de emoții pe reprezentanții ISU, care au venit pregătiți cu câteva surprize.

    ,,Suntem în pragul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România și ne-am propus să avem alături de noi în această zi importantă, toți prietenii și colaboratorii. Drept urmare, ieri, am mers cu o autospecială adevărată de pompieri la grădinița unde învață bunul nostru prieten Patrick și ne-am permis să-l invităm pentru a fi alături de noi cu ocazia Zilei Pompierilor din România care va fi sărbătorită în data de 13 Septembrie în Piața Prefecturii din Municipiul Tg-Jiu. Pentru că ne-a dovedit și că este foarte pregătit în domeniul situațiilor de urgență, începând de ieri, l-am desemnat, cu acte în regulă, reprezentantul nostru în cadrul grădiniței unde învață. Suntem convinși că legitimația de „reprezentant ISU” o va purta cu mândrie, dar am observat că și colegele de grădiniță s-au arătat foarte interesate de noua funcție a colegului lor!

    Ne bucurăm că Patrick a acceptat invitația noastră de a participa la Ziua Pompierilor din România și, drept răsplată, i-am pregătit mai multe surprise în cadrul festivității dedicate Zilei Pompierilor din România! Ieri ne-am făcut mulți prieteni la această grădiniță pe care, bineînțeles, i-am invitat la ziua noastră și sperăm ca sub coordonarea, de acum a reprezentantului nostru să ne onoreze și ei cu prezența”, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: