spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPaul Popescu a plecat să sculpteze într-o altă lume

    Paul Popescu a plecat să sculpteze într-o altă lume

    Sculptorul gorjean Paul Popescu s-a stins din viaţă vineri, 7 mai, la vârsta de 59 de ani. Acesta s-a luptat în ultima perioadă cu cancerul.

    Paul Popescu se mutase de mai mulţi ani într-o localitate din apropierea Capitalei, după ce devenise indezirabil ca urmare a spiritului critic pe care şi-l manifesta în special la adresa autorităților. Sculptorul a fost chiar suspendat timp de un an de colegii săi din Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici, pentru că a criticat autorităţile. Acum, UAP Târgu Jiu a emis un lung comunicat în care îl evoca pe Paul Popescu.

    Mai mult decât atât, busturile soților Tătărăscu au fost mutate dintr-un parc din Târgu Jiu în curtea Casei Memoriale „Tudor Vladimirescu“, pe motiv că Arethia Tătărăscu ar fi avut sânii prea mari şi că busturile nu corespund din punct de vedere artistic.

    „Din Gorj mă pregătesc să plec, pentru că, sincer, nu mai suport. Știți ceea ce a spus Brâncuşi, atunci când s-a întors în ţară, după ce stătuse multă vreme prin străinătate: „V-am lăsat săraci și proşti, vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti!“ Iar în Oltenia circulă o vorbă: dacă ai un câine care face rele, decât să-i dai în cap, mai bine îl duci în Gorj, că moare singur. Cam asta e părerea mea. Din păcate, societatea tehnocrată la care speram eu în decembrie 1989 întârzie să apară şi asta mi-a spulberat orice speranţă“, mărturisea artistul într-un interviu publicat în Academia Cațavencu.

    „Îmi cer iertare în numele lor, Paul!“

    Ion Cepoi, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, a transmis pe pagina sa de Facebook că lui Paul Popescu i s-a făcut o mare nedreptate: „Aflu cu stupoare și ură că sculptorul Paul Popescu a plecat spre altă lume. Nu am fost prieteni, dar ne cunoșteam foarte bine și ne prețuiam. Nu a fost un om comod, dar care artist e comod pentru cei săraci cu duhul?

    Un artist care a dăruit mult Gorjului care, în bună tradiție gorjenească a lipsei de respect pentru valorile adevărate, i-a întors spatele, l-a umilit și alungat! Îmi cer iertare în numele lor, Paul!“

    „Conține esenţa intelectuală a visului inovator“

    Paul Popescu a lucrat la restaurare a două castele din Franța. A fost profesor la Liceul de Arte din Târgu Jiu, director al Centrului de cercetare „Constantin Brâncuşi“, poziţie din care a organizat primele tabere de sculptură. A deținut și funcția de preşedinte al filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici. Sculptorul a lăsat municipiului o serie de lucrări, cele mai multe din ciclul „Zborul“, temă de care era captivat.

    „Rafinat, sensibil şi  ingenios, sculptorul Paul Popescu are forţa creativă de a transforma ponderea monolitică a marmurei. Creaţia artistului, structurată în armonie cu direcţiile pe care le deschide sculptura modernă, conţine esenţa intelectuală a visului inovator. Inserarea unor elemente de lizieră între arte, poezie şi ştiinţă devine element caracteristic. Perspectiva zborului ca act fizic şi metaforic totodată se face simţită atât prin prezenţa simbolică a aripii, cât şi prin jocul cu materia litică. Transparenţa suavă pe care o dobândesc formele de marmură prin subţiere succesivă face posibilă relaţia dinamică dintre lumină şi calitatea naturală a materialului folosit“, precizat criticul de artă Andreea Foanene pentru sculpture.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: