spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPrejudiciul lui Moţa, greu de recuperat

    Prejudiciul lui Moţa, greu de recuperat

    Procurorii Parchetului Judeţean Gorj sunt la un pas de finalizarea anchetei, în dosarul în care fostul director al Bazei de Aprovizionare, Transport, Servicii (BATS) Rovinari, Iustin Moţa este cercetat pentru prejudicierea SNLO, cu peste un milion de lei. Prejudiciul nu a fost recuperat până în prezent iar ultimele informaţii obţinute indică faptul că în ciuda hotărârii executorii, obţinute, firma din Caraş-Severin este insolvabilă.

    Fostul director al Bazei de Aprovizionare Rovinari, Iustin Moţa va afla în curând care va fi soluţia dată de către procurorii Parchetului Judeţean Gorj, în dosarul în care este acuzat că ar fi fost implicat în crearea unui circuit financiar fraudulos. Cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi abuz în serviciu contra intereselor publice, acesta a primit de la administratorii firmei din Caraş Severin, instrumente de plată fără acoperire. Fosta conducere de la BATS Rovinari a încheiat cu SC Licater SRL un contract, privind livrarea a 1.500 de tone de motorină, din care firma din Caraş a luat cele 200 de tone. De la punerea în libertate a fostului manager de către Curtea de Apel Craiova, anchetatorii au continuat seria audierilor, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul Judeţean Gorj. Surse interne au declarat că ancheta este finalizată iar soluţia se va da în curând. Prejudiciul nu a fost recuperat încă. Apărătorul lui Iustin Moţa, Gelu Fumureanu a precizat, referitor la clientul său că a fost audiat de către poliţiştii din Mehedinţi „se pare că mai trebuie audiat un anume domn Izvorani, care deţine o societate şi care avea legătură cu celelalte societăţi implicate. Nu ştim unde se află dosarul în lucru”. În ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului de peste un milion lei, adus SNLO, se pare că aici lucrurile sunt mult mai complicate. Surse din cadrul SNLO au susţinut faptul că s-a obţinut hotărâre executorie, însă societatea Licater din Caraş-Severin nu deţine bunuri, fiind insolvabilă, capitalul social fiind de doar câteva milioane de lei. Ultimele informaţii, obţinute, indică faptul că SNLO intenţionează să numească un executor pentru a recupera prejudiciul înregistrat. Acesta nu este singurul contract păgubos, încheiat de fosta conducere a BATS. Astfel, juriştii SNLO au deschise în instanţă mai multe acţiuni, una din firmele datoare fiind şi cea a familiei fostului subprefect Constantin Dumitrescu, care se pare că a achitat o parte din datorie, dar mai are de achitat aproximativ 60 de mii de lei pentru motorina achiziţionată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: