spot_img
11.1 C
Târgu Jiu
marți, martie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPrima clădire istorică din Gorj restaurată de „Ambulanța pentru monumente“

    Prima clădire istorică din Gorj restaurată de „Ambulanța pentru monumente“

    Primul monument istoric din județul Gorj care va fi restaurat prin proiectul „Ambulanța pentru monumente“ este cula Cioabă-Chintescu de la Șiacu, comuna Slivilești. „Prima intervenție în Oltenia va fi pentru punerea în siguranță a culei Cioabă-Chintescu din satul Șiacu, comuna Slivilești, județ Gorj. Primăria Slivilești va finanța materialele de construcție necesare pentru consolidarea zidăriei și refacerea acoperișului original“, au anunțat reprezentanții „Ambulanței pentru monumente“.

    Ce lucrări vor fi efectuate

    Acțiunile desfășurate prin proiectul „Ambulanței pentru monumente“ vor fi derulate în zona noastră prin Asociația “Inima Olteniei”. „Anul acesta ne propunem realizarea unei singure intervenții de urgență pe care o vom efectua asupra culei Cioabă-Chintescu de la Șiacu urmând să realizăm minim 2 intervenții anual pe perioada următorilor 5 ani. Intervenția de la Șiacu va avea loc la sfârșitul lunii august. Primăria Slivilești va finanța materialele de construcție necesare, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” ne va pune la dispoziție doi meșteri șindrilari pentru montarea șiței iar Institutul Național al Patrimoniului va elabora documentația pentru punerea în siguranță a culei. Vom beneficia de sprijinul comunității locale pentru cazare și masă. Lucrările pe care ni le propunem se referă la consolidarea zidăriei și refacerea acoperișului originar. Acoperișul provizoriu care a fost realizat în urmă cu câțiva ani prin sprijinul unor inimoși promotori ai patrimoniului a cedat și este nevoie de înlocuirea urgentă a acestuia. Îi mulțumim domnului arhitect Iulian Cămui pentru punerea la dispoziție a releveului general“, se mai arată pe pagina de Facebook a proiectului.

    În monument a funcționat un muzeu etnografic al comunei Slivilești

    Primul ctitor al culei a fost boiernașul Răducan Cioabă din Slivilești, care a început construcția culei între anii 1818-1819. După moartea primului proprietar, boierul pitar Marin Chintescu din Craiova, cel care se căsătorește cu văduva lui Răducan Cioabă, termină lucrarea în anul 1823.

    Fiica familiei Chintescu s-a căsătorit cu un membru al familiei Grecescu din Turnu Severin, cula numindu-se şi Grecescu. Clădirea a fost moștenită pe linie feminină. După anul 1951, cula a fost folosită ca depozit până în anul 1964. Între anii 1964-1967, printr-un proiect elaborat de arhitectul Iancu Atanasescu, s-au eliminat adăugirile parazitare, construcția culei fiind adusă aproape de forma inițială. Începând cu anul 1967, în culă a fost amenajat un muzeu etnografic al comunei Slivilești, după 1989 a fost lăsată în părăsire.

    În anul 2016  cula  a fost cumpărată de la moștenitori, de către Consiliul Județean Gorj, și dată în custodie Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, prilej cu care a fost refăcut acoperișul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: