8.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 15, 2021
AcasăActualitateProduse handmade la Târgul de Mărțișoare

Produse handmade la Târgul de Mărțișoare

Se poartă produsele handmade, anul acesta, de Mărțișor. Tarabele destinate micilor comercianți, din centrul Municipiului Târgu Jiu, s-au umplut de suveniruri dedicate primăverii. Prețurile variază între 2 lei și 100 de lei, în funcție de preferințele fiecăruia.

Mai sunt câteva zile până pe 1 Martie și, în centrul Municipiului Târgu Jiu, e forfotă mare. Comercianții de mărțișoare și-au expus marfa și așteaptă primii cumpărători. „Sunt produse unicat. Am încercat să venim cu ceva nou pentru că în oraș nu găsim ceva mai deosebit, dacă vrem să facem un cadou. Prețurile sunt cuprinse între 5 și 80 de lei”, a declarat un comerciant. „Avem mărțișoare pentru toate gusturile și toate buzunarele. Avem produse din piatră de Murano, cu flori naturale, pentru copii. Sunt viu colorate, cu modele noi. Prețurile pornesc de la 3 lei și ajung până la 25 de lei”, a declarat un alt comerciant.

Preferințe

Clienții nu au întârziat să apară. Pentru că mai sunt câteva zile până la mărțișor, mulți profită de prețurile mici. „Am cumpărat, încerc să evit aglomerația. Nu îmi place să cumpăr ce rămâne. Am mers pe produsele hand-made pentru că sunt produse unicat și nu există două modele identice. Sunt mulțumită și de produse și de preț”, a declarat o târgujiancă.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -