spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesRevoltă în Novaci împotriva familiei tânărului care a spulberat cu mașina o...

    Revoltă în Novaci împotriva familiei tânărului care a spulberat cu mașina o femeie

    Numeroși localnici din orașul Novaci sunt revoltați de de atitudinea familiei tânărului care a spulberat pe femeie de 52 de ani, care se deplasa pe marginea drumului, alături de fiul ei de 16 ani. Este vorba de judecătoarea Elena Dafinescu, președinta Judecătoriei Novaci, și de soțul, ei care ocupă o funcție de conducere la Ocolul Silvic Novaci.

    Cortegiul funerar de la înmormântarea Florentinei Motorc s-a oprit o clipă și în fața Judecătoriei Novaci, în semn de protest.

    Sute de mesaje pe rețelele sociale

    Novăcenii au transmis numeroase mesaje legate de acest caz: „Sper ca legea să își facă datoria. Sper ca acel criminal să plătească, a rămas un suflet de copil orfan fără mamă, mi se rupe sufletul de el când îl văzui cât îl doare să-și petreacă mama la cimitir. Rog seriozitate, sinceritate, dreptate în acest caz!!!“ (Dana Spafiu)

    „Ar fi cazul ca doamna judecătoare, dacă ar avea puțin bun simț să își depună demisia cel puțin din funcția de președinte al judecătoriei Novaci, dacă nu de tot că și așa a nenorocit o grămadă de familii“ (Nicu Magilea).

    „Fac pariu, că asemenea om, o să scape și a doua oara! Îmi pare rău de Denis, care a văzut în fața ochilor moartea mamei lui! Condoleante și sper să se facă dreptate!“ (Tania Elena)

    „Daca d-na judecator rămane în funcție, poate influența o decizie corectă, daca este îndepărtată [din justitie], nu numai din funcția de presedinte al Judecătoriei…., atunci este posibil ca legea să se aplice corect. Dragi cetățeni din această zona, în locul acestei femei puteați fi dvs… Trebuie să fim uniți in asemenea situatii“. (Peter King)

    Arestat preventiv

    Accidentul a avut loc în urmă cu o săptămână. Mihai Dafinescu, de 25 de ani, a accidentat mortal cu mașina pe care o conducerea o femeie care se deplasa pe marginea drumului. Făptașul a fugit de la locul accidentului, pentru că se afla sub influența băuturilor alcoolice și s-a refugiat în casă. Conform unor informații, polițiștii au așteptat la poartă, pentru că nu puteau să pătrundă în locuință fără un aviz de Consiliul Superior al Magistraturii.

    Mihai Dafinescu  este cunoscut în localitatea pentru mai multe fapte negative, iar localnicii susțin că de fiecare dată a fost protejat de mama sa. La sfârșitul anului trecut, acesta a fost acuzat de viol. Acesta este, în prezent, arestat preventiv.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: