spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesRobert Bugă, vicepreședintele PRU care vrea reformă în politica din Gorj

    Robert Bugă, vicepreședintele PRU care vrea reformă în politica din Gorj

    A ales să facă politică din dorința de a schimba viitorul tinerilor în România, iar pentru asta s-a îndreptat către partidul lui Vlad Țepeș. Robert Bugă, vicepreședinte în cadrul Partidului România Unită, vorbește pentru prima dată despre o posibilă candidatură a sa la o funcție publică. Totodată, acesta critică dur situația economică a județului și susține că toată actuala clasă politică trebuie schimbată. Bugă și partidul în care activează nu acceptă mercenari pentru alegerile de anul viitor și anunță că politicienii care vânează doar funcții nu vor face parte niciodată din partidul justițiarilor. Tânărul consideră că evoluția județului Gorj înseamnă alegerea unor oameni valoroși, fără probleme penale, politicieni care să scrie istorie și să aducă țara în topul celor mai dezvoltate state din Uniunea Europeană.

    robert buga 2

    A ales să își dezvolte cariera în București

    Robert Bugă este exemplul tânărului care a fost nevoit să se evolueze profesional în alt județ și asta pentru că Gorjul nu i-a oferit oportunități. Vicepreședintele PRU a absolvit Colegiul „Tudor Vladimirescu” în anul 2009, profilul Matematică- Informatică. A obținut 9,95 la examenul de Bacalaureat, iar apoi a dat admitere la Universitatea Tehnică de Construcții și ASE. A fost admis la ambele, însă a decis să finalizeze studiile la ASE. Ulterior, a lucrat în sectorul bancar și concomitent a urmat masterul pe Relații Economice Internaționale. A urmat apoi angajarea la Universitatea Politehnică un an, după care a susținut un examen și a obținut un post de consilier la Ministerul Educației. Ulterior, instituția s-a transformat în Autoritatea Națională de Cercetare Științifică unde ocupă și în prezent funcția de ofițer recuperare debite. De anul trecut, tânărul a fost numit de Comisia Europeană persoană națională de contact pe probleme de cercetare. Totuși, până să ajungă aici, Bugă a urmat un drum lung, treseu care nu l-ar fi dus către o carieră strălucită dacă ar fi ales să rămână în Gorj.

    Reporter: Știu că ai început să lucrezi de la o vârstă fragedă. Cum a fost să iei viața în piept încă din adolescență?

    R.B.: Eu lucrez de la 16 ani. Primul meu job a fost de coordonator transport, neoficial. Nu aveam studii terminate, însă de la 18 ani de când am luat atestatul de coordonator am fost încadrat la firma Ruditrans ca și coordonator de transport.

    Rep.: Ce sarcini îndeplineai mai exact?

    R.B.: Aveam o flotă de camioane în administrare și le ghidam în toată țara cu ajutorul bursei de transport. Eu le făceam traseul. Asta am făcut de la 16 până la 21 ani.

    robert bugaRep.: Era o responsabilitate destul de mare pentru un tânăr de doar 16 ani.

    R.B.: A fost și alegerea mea, dar și a părinților pentru a mă responsabiliza. Nu mi s-a părut greu pentru că întotdeuna mi-a plăcut să urc mai multe trepte.

    Rep.: Care este ținta ta? Unde vrei să ajungi?

    R.B.: Funcția pe care mi-o doresc nu ține neapărat de competențele mele, ci mai degrabă de dorințele oamenilor.

    Rep.: Să înțelegem că te pregătești, în viitor, să candidezi pe o anumită funcție?

    R.B.: Da, însă nu pot să spun mai multe deocamdată.

    Rep.: Dacă ar fi să poți schimba un singur lucru în România, care ar fi acela?

    R.B.: Mentalitatea românească, categoric. Dar este un proces destul de lung, iar un singur om este prea puțin, aproape imposibil ca un singur om să poată face asta. Totuși, avem premise optimiste. Oful meu cel mai mare și lucrul pe care încerc să îl introduc în mentalul oamenilor este consumul produselor românești, tradiționale. Nu am înțeles niciodată de ce oamenii nu încearcă să își ghideze setea asta de consum către producția internă. Dacă privim modelul polonez o să observăm că toată lansarea economiei lor s-a bazat pe acest fapt. Toată producția internă este consumată de cetățenii polonezi și abia apoi merge la exporturi. Noi încă mergem pe lozinca destul de ineptă că tot ce este făcut afară este neapărat de calitate.

    „Exodul tinerilor este un dezastru social”

    Rep.: În ceea ce privește județul nostru ce ar fi de schimbat?

    R.B.: Județul Gorj nu își mai permite să mai piardă tineri. Dacă ne uităm la situația demografică a județului o să vedem că pe lângă faptul că natalitatea este din ce în ce mai scăzută, iar noi ne confruntăm cu un fenomen extrem de grav – exodul tinerilor. Eu am terminat un liceu foarte bun aici în Târgu-Jiu și vreau să vă spun că din 32 de elevi, doar unul este în Târgu-Jiu. Restul sunt plecați în centrele universitare mari din România, iar mai mult de jumătate se află peste graniță. Asta este un dezastru social.

    Rep.: Care ar fi soluția? Cei din administrație susțin că nu sunt bani, deci nu există locuri de muncă.

    R.B.: Nu cred că ține de bani aici, este vorba de o strategie pe termen lung. Tinerii se pot întoarce foarte ușor în Târgu-Jiu, în Gorj, dacă văd că gorjenii vor să plece la un drum corect și concret. Vorbeam cu ai mei colegi din PRU că nu am văzut niciun proiect vis-a-vis de locuințe pentru tineri. Și nu mă refer aici la acele ANL-uri despre care știm cu toții cum sunt distribuite. Este necesar un proiect care să genereze, în primul rând, locuri de muncă. Asta ar fi un imbold pentru tinerii care sunt în București, Timișoara și plătesc chirii exorbitante să pornească o afacere, ori să se angajeze. Și eu sunt tânăr, stau în chirie, și am o grămadă de prieteni care spun că vor să aibă un copil, dar nu își permit să îl țină în chirie.

    „Actualii politicieni din Gorj nu merită să mai ocupe nicio funcție publică”

    Rep.: Crezi că actualii politicieni merită să rămână la conducerea orașului, implicit a județului?

    R.B.: Nu vreau să fiu foarte tranșant, dar cred că niciunul dintre actualii lideri politici nu ar merita să mai ocupe vreo funcție publică în viitor. Mă refer și la primar, la primarii din alte orașe ale județului, la consilierii județeni și inclusiv la președintele Consiliului Județean. Sunt oameni fără viziune, oameni despre care aș fi drăguț dacă aș spune că au stagnat, mai degrabă au regresat și nu au absolut nicio viziune asupra acestui județ. Am văzut niște tâmpenii atât de mari în ultimul timp încât vorbeam cu prietenii mei de la Târgu-Jiu, care sunt în București, și le-am spus că în ritmul ăsta o să ajungem noul Caracal.

    Rep.: La ce probleme te referi mai exact?

    R.B.: Au fost făcute gafe impardonabile. Monumente incredibil de valoaroase spălate cu jetul în parc, apoi am văzut un Brâncuși promovat cu postere pe autocare. Aceasta este o dovadă de urechism și incompetență. Nu au absolut nicio treabă nici tehnic și nici din punct de vedere al imaginației. Sunt oameni încadrați într-o cușcă și atât. Habar nu au pe ce lume trăiesc.

    Rep.: Așadar, consideri că Brâncuși nu este suficient promovat?

    R.B.: Nu am văzut niciodată vreo idee de a profita de acest colos al României, Constantin Brâncuși. Mă gândeam la Franța care câștigă de pe urma lui Brâncuși, din turism, cât adună România din toate obiectivele turistice din țară, iar noi nu suntem capabili să facem niște pași mărunți să îl promovăm. Nu am înțeles niciodată de ce nu s-a făcut nimic pentru repatrierea lui Brâncuși. De ce să nu fie adus la Hobița, să fie înmormântat acolo? Tot ce am văzut referitor la promovare lasă de dorit. Și un copil de 3 ani are o imaginație mai bogată. Noi ar trebui să ne focusăm pe turistul străin, cel care devorează arta. Este o nișă pe care noi nu o exploatăm absolut deloc, mai ales că asta implică și alți factori cum ar fi infrastructură, locuri de cazare.

    Rep.: Scriitorul Laurian Stănchescu luptă de ani buni pentru repatrierea lui Brâncuși, dar nu a reușit pentru că nu a fost susținut. Ce soluție ar exista în asemenea condiții?

    R.B.: Îl știu, este un activist convins. Poate sunt eu subiectiv, dar cred că o generație de politicieni naționaliști, care respectă valorile românești, s-ar lupta, ar trage cu dinții, ca Brâncuși să fie repatriat.

    „Victor Ponta va fi aruncat la coșul de gunoi al istoriei”

    Rep.: Crezi că mai există politicieni valoroși, care să facă istorie?

    R.B.: Vorbeam cu cineva acum câteva zile pentru că a fost omagiat I.C. Brătianu care a ajuns în Parlamentul României în calitate de deputat de Gorj. Dacă citim ce a însemnat acest om pentru politica românească rămânem uimiți, a fost un reformator prin esență. Peste 40 de ani, atunci când nepoții vor vrea să citească despre Gorj, nu vor avea de cine să citească. Victor Ponta va fi aruncat la coșul de gunoi al istoriei, nu a făcut nimic pentru noi. Trebuia ca Ponta să își pună amprenta pe Gorj. Este premier de 3 ani și nu a făcut nici măcar o șosea, să ne lege și pe noi de un oraș printr-un drum decent. Avea toate pârghiile necesare și nu cred că era atacabil că își ajuta colegiul lui.

    „Cei care ne-au condus și-au împărțit ciolanul, iar noi am rămas spectatori”

    Rep.: Crezi că oamenii înțeleg nevoia schimbării actualei clase politice?

    R.B.: Cetățenii ar trebui să își facă un proces de conștiință, să facă un bilanț și să observe că ne-a mers din ce în ce mai rău. Ne uităm la proiecte continuate de aceiași oameni. Vă dau un exemplu să vedeți cum a stagnat România. Trenurile noastre au o viteză cu 2 kilometri mai puțin decât trenurile din vremea lui Carol I, de acum 100 de ani. Trebuie să facem aceste comparații. În anul 1989 aveam 3 milioane de teren agricol irigat, acum avem puțin peste 200.000. Noi nu că am stagnat, ne-am dus în cap la propriu. Cei care ne-au condus și-au împărțit ciolanul, iar noi am rămas spectatori. Deși trăiesc din taxele noastre, ne uităm zilnic cum își bat joc de munca noastră.

    Rep.: Să ne așteptăm la o candidatură din partea ta anul viitor?

    R.B.: Asta este o decizie pe care o vor lua colegii mei din partid. Inițial, eu am zis că mă ocup de partea de comunicare a partidului, dar ei mi-au propus să fac un pas mai mare susținând că am experiență în administrație, sunt și antreprenor și am zis „Ok”. O să analizăm, ei au mers pe ideea de a propulsa oameni tineri, oameni curați. Nu pot să vă spun când și unde urmează să candidez, probabil vor exista și sondaje.

    Bogdan Diaconu l-a ales pe Robert Bugă după un comentariu pe Facebook

    Rep.: De ce ai ales Partidul România Unită?

    R.B.: Tatăl meu a intrat în PRU după o discuție pe care am avut-o cu președintele Bogdan Diaconu. A fost un fapt de care îmi amintesc tot timpul cu drag. În urma unei postări a președintelui Bogdan Diaconu pe Facebook, punea o întrebare ceva de genul „Care este cea mai gravă formă de extremism cu care se confruntă România”, iar eu am răspuns „foametea extremistă”. În urma comentariului, președintele mi-a mulțumit și a scris un articol despre acest comentariu, m-a contactat, am vorbit în mare și apoi i-am spus tatălui meu. Nu ne cunoșteam deloc. I-am propus tatălui meu să încercăm amândoi, aveam încredere în capacitatea de bun organizator a tatălui meu și i-am propus să facem echipă.

    Rep.: Ce crezi că a ieșit dacă tragi linie?

    R.B.: Eu sunt șocat uneori de cât de bine a prins ideea partidului, de numărul mare al naționaliștilor din România, de furia împotriva actualei clase politice mai ales la nivelul județului Gorj. Acum vorbim de disponibilizări, de exod, suntem fără niciun orizont.

    „Partidul România Unită nu acceptă mercenari”

    Rep.: Ce fel de oameni sunt bineveniți în PRU?

    R.B.: Partidul România Unită, atât la nivel local, dar și la nivel de țară, nu acceptă mercenari. Nu o să auziți niciodată că înainte cu o lună de alegeri în partid a venit „X” care vrea o anumită funcție. Noi avem deja oameni foarte buni care pot face parte din administrația locală, vorbesc de funcțiile politice. Noi o să facem, cu siguranță, diferența între funcțiile publice și funcțiile politice. În calitate de membru poate să ajungă orice om, din orice pătură socială, poate să aibă orice nivel de studii. Calitatea principală este aceea de a fi un bun român, care încă mai crede în România și valorile ei.

    Te-ar mai putea interesa

    13 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: