Și-a ucis fosta iubita cu mai multe lovituri de cuțit, după care a băgat-o în mașina lui și a parcat-o în curtea casei

5
7680

O crimă oribilă a avut loc noaptea trecută pe drumul dintre Novaci și Baia de Fier. Victima are vârsta de 19 ani și locuia în comuna Baia de Fier, iar criminalul este fostul ei iubit, un tânăr de 20 de ani, din Târgu Jiu.

Noaptea trecută, tânărul a urmărit-o cu mașina pe drumul dintre Novaci și Baia de Fier. Victima se afla într-o altă mașină și a vrut să coboare, dar a fost prinsă de criminal, care a înjunghiat-o de mai multe ori. Acesta a luat-o și a băgat-o în mașina sa, după care s-a îndreptat către Târgu Jiu. Nu a mers la spital, pentru a-i mai da o șansă de salvare tinerei, ci a parcat mașina în curtea locuinței.

„S-a reținut că suspectul, după o șicanare în trafic, în noaptea trecută, în jurul orei 24.00, a coborât din autoturismul său, s-a înarmat cu un cuțit tip briceag și, în timp ce victima a încercat, pentru a-și asigura scăparea, să coboare din autoturismul în care se afla împreună cu o altă persoană și să urce în alt autoturism, suspectul a înjunghiat-o. A urcat-o pe victimă în mașina sa și a plecat cu aceasta către Târgu Jiu. Faptele s-au petrecut pe raza localităților Baia de Fier și Novaci. Fiind apelat serviciul de urgență 122 de către martori oculari la săvârșirea faptei.

În jurul orei 1-1.30, polițiști din cadrul Biroului de ordine publică al Poliției Târgu Jiu au intervenit de urgență, în sensul că au pătruns în curtea locuinței din Târgu Jiu în care se afla parcată mașina, iar victima a fost găsită decedată pe bancheta din spate. Aceasta prezenta mai multe plăgi înjunghiate care au dus la deces“, a transmis Cristina Ciobanu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

A depus plângere la poliție pentru amenințare, dar nu a fost ajutată

Victima a cerut ajutorul polițiștilor în urmă cu două luni, dar asta nu a ajutat-o să scape din mâinile agresorului.

„Pe data de 18 mai, tânăra, care locuia fără forme legale în comuna Baia de Fier, a depus o plângere in care sesiza ca ar fi fost amenințată de tânărul de 20 de ani. În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Au fost efectuate activități pentru identificarea celui în cauză, dar a reieșit faptul că în această perioada se afla în străinătate“, a transmis Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Criminalul a fost reținut pentru 24 de ore

Criminalul a fost adus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu hainele pătate de sânge. Acesta nu a spus nimic despre cele întâmplate.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reținerea preventivă pentru 24 de ore a unei persoane în vârstă de 20 de ani, care este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și lipsire de libertate în mod ilegal, victima fiind o persoană de sex feminin“, a mai spus Cristina Ciobanu.

5 COMENTARII

  1. Ar trebui să fie arestați și cei care nu au luat nici o măsură împotriva agresorului. Inaspriti pedepsele pînă nu se ajunge la a-și face lumea singura dreptate. Animalul ăla ar trebui omorât. Vine unul caDragnea îi reduce pedeapsa și nenoroceste altă familie.

  2. Politia e la fel de vinovata prin faptul ca nu au luat nicio masura. Nu au facut nimic, sunt atatea cazuri in care se duc oameni abuzati si fac plangere si ei nu fac nicio ancheta.

  3. Fetita asta era terorizata de individul cerem justitiei sa isi faca treaba si sa faca dreptate altfel dumnezeu nu doarme .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here