spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesSinucidere ca la carte

    Sinucidere ca la carte

    Pompierii militari gorjeni au fost chemaţi ieri de dimineaţă, în zona insuliţei de pe Jiu să scoată din apă trupul neînsufleţit al unei persoane, care plutea în mijlocul lacului de acumulare. Imediat ce a fost dat apelul pe 112, poliţiştii, o ambulanţă şi pompierii au ajuns la faţa locului, bănuind că este vorba despre tânăra de 19 ani care a dispărut încă de miercuri, cu gând să se sinucidă. Sora tinerei a lansat o ipoteză şocantă. Raluca a primit, de ziua ei, cărţi ale căror titluri conduc la ideea de sinucidere. Darurile „otrăvite” au venit chiar de la colegele care, spun ele, cărţile au spre final un mesaj pozitiv menit să-i schimbe Ralucăi fixaţiile pentru sinucidere.

    Pompierii militari au scos la mal trupul persoanei care plutea pe apa Jiului. Bănuiala că este vorba despre copila care îşi anunţase printr-un email sinuciderea a fost confirmată, imediat ce în rucsacul burduşit cu bolovani pe care îl ţinea în spate, anchetatorii au descoperit actele de identitate ale Ralucăi Drăguşin. Martorii care au dat alarma susţin că au avut impresia la început că este vorba despre un manechin care plutea pe Jiu. „Iniţial am crezut că este un manechin, care pluteşte pe apă. Am aşteptat să fie adus mai la mal şi când mi-am dat seama că e de fapt cadavrul unei persoane am sunat la 112. Ştiam că este dispărută o fată, dar nu ştiam că este chiar ea în apa Jiului”, a spus pescarul, care a zărit-o pe fată, plutind pe apă. O ambulanţă a ajuns la faţa locului, însă medicii nu au putut decât să constate decesul.

    Rucsacul cântărea peste 10 kilograme

    Pompierii militari, care au reuşit s-o aducă la mal au observat că fata avea asupra ei un rucsac plin cu bolovani. Poliţia a confirmat faptul că este vorba despre Raluca Drăguşin, eleva eminentă de la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, din Târgu Jiu, dispărută de miercuri seara. „Din primele cercetări se confirmă varianta sinuciderii. Avea un rucsac plin cu pietre pe lângă actele şi alte bunuri ale ei personale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Ionuţ Tică. Oamenii legii spun că rucsacul pe care îl purta asupra ei, în momentul în care a fost găsită pe apa Jiului, cântărea peste 10 kilograme. Trupul fetei a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei. Familia, frântă de durere trebuie să se ocupe acum de înmormântare. Raluca Drăguşin a fost o elevă model a Colegiului Naţional „Spiru Haret”, ea urmând ca în această vară să plece în Anglia la universitatea de prestigiu, la care a fost admisă. Potrivit directorului colegiului, eleva Raluca a fost admisă nu doar la una ci la cinci facultăţi de prestigiu, una dintre acestea fiind Cambridge din Marea Britanie. Motivele care au împins-o pe Raluca să-şi pună capăt zilelor rămân învăluite în mister. Înainte de a-şi duce planul până la capăt a spus unei prietene că mult mai târziu, când avea să-şi trăiască oarecum viaţa, avea de gând să se sinucidă. Nu a mai aşteptat să-şi trăiască viaţa, până la o vârstă destul de înaintată, ci miercuri seara, după ce a trecut printr-un bar, unde a stat la masă cu câţiva prieteni, Raluca a plecat ţintă spre insuliţa de pe Jiu, pentru a-şi pune planul în aplicare.

    Primise cărţi despre sinucidere

    La scurt timp după macabra descoperire, sora elevei, Dana Drăguşin, a povestit jurnaliştilor că acasă la Raluca a găsit cărţi despre sinucidere. Mai mult decât atât, la ultima discuţie între surori, Raluca i-a mărturisit că face parte dintr-un grup de fete pasionate de muzica rock mai agresivă. „Am căutat printre lucrurile ei ca să găsim indicii. Mi s-au părut foarte « ciudăţele », cadourile pe care le-a primit anul acesta de ziua ei. Sunt nişte cărţi care, sincer vă spun, mă înfioară numai când le citesc titlul”, a declarat sora Ralucăi. Familie elevei avea ceva semnale despre pasiunile mai puţin obişnuite ale Ralucăi, dar nu a dat niciodată semne că ar ieşi din tipar. Dimpotrivă, asculta şi muzică folk şi era pasionată de filosofie. Ciudate sunt cadourile primite de ziua ei: „Am fost să-i cumpărăm un cadou de ziua ei şi ştiind discuţia despre sinucidere, am văzut cartea şi ne-a dat seama că este vorba despre un mesaj împotriva sinuciderii. Citind-o şi noi în prealabil putem să spunem că este o carte amuzantă”, susţine una dintre colegele Ralucăi. Colegii de clasă ai Ralucăi Drăguşin au aruncat, aseară, flori în Jiu şi au aprins lumânări, în memoria tinerei care şi-a găsit tragicul sfârşit, în apele acestui râu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: