spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesŞpagă, refuzată de un poliţist

    Şpagă, refuzată de un poliţist

    Un bucureştean riscă să petreacă câteva luni după gratii, pentru că a încercat să mituiască un agent de poliţie de la Postul Novaci, cu suma de 500 de euro. Bărbatul a încercat să-l mituiască pe poliţist, după ce a fost surprins în trafic depăşind viteza legal admisă în localitate. La controlul efectuat, agentul de poliţie a mai constatat că cetăţeanul din Bucureşti se afla în perioada de suspendare a permisului de conducere şi nu avea plătită poliţa RCA. Pentru a nu i se întocmi actele necesare în vederea înregistrării dosarului penal, şoferul a oferit poliţistului suma de 500 de euro, dar a fost refuzat, în ciuda intenţiei sale. În comunicatul Parchetului Judeţean, se mai arată că acelaşi cetaţean a fost surprins, câteva ore mai târziu, în timp ce oferea cei 500 de euro agentului cu aceeaşi rugăminte, de a nu efectua cercetări sub aspect penal şi de a i se restitui plăcuţele de înmatriculare reţinute. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judeţean, procurorul Cristina Ciobanu, a declarat că „persoana în cauză este cercetată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, pentru care se prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani”.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: