spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesStan face vâlvă în PNL. „Ne afectează politic”

    Stan face vâlvă în PNL. „Ne afectează politic”

    Liberalii, deranjați de atitudinea primarului Ionuț Stan din localitatea Albeni. Scandalurile repetate, create de șeful localității gorjene, sunt criticate de colegii de partid. „Ne afectează politic”, a transmis unul din cei mai vechi primari liberali din Gorj.

    Primarul din Roșia de Amaradia a comentat situația primarului din Albeni. Liviu Cotojman susține că PNL are de suferit de pe urma scandalurilor în care este implicat Ionuț Stan.  „Ce se întâmplă la Albeni face înconjurul planetei! Nu este OK. Cel care a scris scrisoarea aceia, cum să ceri șpaga înapoi?! Toți cei implicați în această poveste sunt inconștienți. Nu agreăm această discuție de la Albeni pentru că ne afectează ca imagine politică, primarul Stan e în PNL și ne afectează, dar, până la proba contrarie, nu putem să afirmăm prea multe”, a transmis primarul din comuna Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

    Amendă pentru primarul Stan

    Între timp la primăria problemă vin sancțiuni pe bandă rulantă. După Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj și Prefectura Gorj a aplicat o sancțiune primarului. Ionuț Stan a venit la prefect pentru sfaturi. „Domnul primar a venit la mine solicitându-mi să îl consiliez pentru ca bugetul dumnealui să treacă. L-am pus în legătură cu juriștii Prefecturii. Este singura comună din județ care nu are bugetul aprobat la această oră. Prefectura Gorj a aplicat o amendă de 5 mii de lei primarului urmând ca procedurile legale să intre pe un făgaș normal”, a transmis prefectul Corneliu Răducan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: