17.1 C
Târgu Jiu
miercuri, iulie 8, 2020
Acasă Headlines Surpriză de proporții pentru un băiețel de 5 ani. Polițiștii i-au fost...

Surpriză de proporții pentru un băiețel de 5 ani. Polițiștii i-au fost cadoul perfect chiar de ziua lui

Politistii gorjeni, eroii unui băiețel. Este vorba despre David, un copil de 5 ani, care este crescut doar de mama. Copilul are o mare pasiune: Poliția.

Aproape zilnic, îmbracă un tricou de poliție primit în dar de la unchiul său, care este politist, omul de la care a dezvoltat pasiunea pentru aceasta meserie. David iese la poarta locuinței sale, ia poziția de drepți și salută respectuos orice mașină de poliție pe care o observă că trece prin zonă.

Azi, este aniversarea lui și împlinește 5 ani. Astfel, polițiștii au hotărât să-i faca o surpriză și să îl viziteze. I-au oferit copilului câteva daruri: un tort, pixuri și insigne inscripționate, o vestă reflectorizantă pentru a o purta atunci când se plimbă cu bicicleta, reviste ”Poliția Română” și jucării cu care el se poate juca, prefăcându-se că este polițist, până când va crește mare și, poate, chiar va alege această meserie.

 

 

 

 

La multi ani copil frumos!❤

Publicată de Decebal Draghiea pe Miercuri, 27 mai 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

BREAKING NEWS! Cristinel Rujan a demisionat din funcția de prefect

Cristinel Rujan, prefectul județului Gorj, a anunțat în direct la Radio Impact, în emisiunea ”Gorjul la Raport”, că demisionază din funcție ca urmare a...

Femeie de etnie romă diagnosticată cu COVID-19, decedată în spitalul din Târgu Cărbunești

O femeie de etnie romă din cartierul Obreja, din municipiul Târgu Jiu, diagnosticată cu COVID-19, a decedat, luni seara, în Spitalul de Urgență Târgu...

Vezi în ce partid s-a în scris Adrian Tudor!

Fostul viceprimar PSD Adrian Tudor nu renunță la politică. Alesul s-a înscris în Partidul Verde al cărui lider este actorul Florin Călinescu. Tudor va...

Spitalele din Gorj sunt pline cu pacienți cu COVID-19. În spitalul din Târgu Jiu nu mai este niciun pat liber

În cele două spitale din Gorj în care sunt tratați pacienți infectați cu noul coronavirus numărul celor care sunt internați a ajuns la cel...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini