spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSute de copii din toată țara se vor întrece, la Târgu Jiu,...

    Sute de copii din toată țara se vor întrece, la Târgu Jiu, la Festivalul Național de Handbal

    Aproximativ 600 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani din toată țara vor participa la Festivalul Național de Handbal, care va avea loc Sala Sporturilor din Târgu Jiu, pe parcursul a trei zile. 80 de echipe de handbal vor fi prezente la această competiție, care se va desfășura sub patronajul Federației Române de Handbal. Organizatorul Festivalului este ACS Infinit. Municipiul Târgu Jiu va fi reprezentat de două echipe, una de la ACS Infinit și cealaltă de la Clubul Sportiv Școlar.

    Cea mai mare problemă a fost asigurarea locurile de cazare, pentru că la Târgu Jiu vor fi prezenți peste 600 de copii și adulți.

    „Autoritatea publică locală are foarte mult de câștigat. Pe de-o parte, societățile vor încasa sume de bani ca urmare a serviciilor de cazare și masă. Oamenii aceia nu se vor rezuma doar la asta, și vor vizita orașul și vor face cumpărături, ceea ce va însemna și promovarea municipiului nostru. Din păcate nu am avut locuri de cazare suficiente, pentru că, inițial, se dorea ca la Târgu Jiu să vină la Târgu Jiu“, a spus Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

    Paradă a echipelor participante

    Dan Ilieș, reprezentant al ACS, a spus că va avea loc chiar și o paradă a echipelor participante: „Acest festival este unul imens. Vor participa 80 de echipe din toată țara, din București, Arad, Timișoara și din toate zonele țării. Chiar ne dorim să organizăm o paradă, pentru că am vorbit cu ei să își facă pancarte cu zonele și echipele pe care le reprezintă. Cât este de important în era aceasta a tehnologiei ca toată lumea să își facă poze cu Poarta Sărutului, Masa Tăcerii sau Coloana fără Sfârșit. Toate meciurile se vor desfășura în Sala Sporturilor. Ținând cont că este vorba de o competiție de mini-handbal, destinată copiilor născuți până în 2008 și chiar mai mici, terenurile sunt reduse. Se joacăp cu porți de handbal reduse. Un teren de handbal se împarte în trei. Într-o oră se joacă trei meciuri“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: