2.8 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 15, 2021
AcasăHeadlinesTeatrul din Târgu Jiu și-a redeschis ușile

Teatrul din Târgu Jiu și-a redeschis ușile

Micii pici din județul Gorj tânjesc după piesele puse în scenă de actorii Teatrului Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu. Nu există piesă la care tichetele puse în vânzare să nu fie epuizate în câteva ore de la deschiderea casei de bilete.

După ce Municipiul Târgu Jiu a revenit în scenariul galben, teatrul din Târgu Jiu și-a redeschis ușile. Primii răsplătiți sunt copiii. “Deja am programat primele spectacole, primul se adresează celor mici. Astfel, pe 05 aprilie, de la ora 15:00, se va juca spectacolul “Iedul cu trei capre” în regia lui Cătălin Grigoraș. Au fost foarte multe cereri de la părinții, de la bunici și iată, spectacolul se joacă cu casa închisă. Nu mai sunt bilete, de asta ne-am gândit și am reprogramat săptămâna viitoare alte două spectacole pentru cei mici. Joi, 15 aprilie de la ora 17:00 și duminică,18 aprilie, de la ora 12:00, cei mici pot să vină să vadă “Iedul cu trei capre”, a transmis Iani Gârbaciu.

Premieră pentru adulți

Nici adulții nu au fost uitați. Spectacolul va începe cu o premieră. “Duminică, 11 aprilie, de la ora 19:00, avem o premieră la Teatru, un spectacol care nu a apucat să ajungă la public, a fost transmis este un post de televiziune local de Ziua Națională a Teatrului, e vorba de spectacolul “Dialog” realizat de colegii noștri Mălina Andrei și Radu Botar “, au mai transmis oficialii.

Capacitate redusă

În privința capacității, Teatrul funcționează cu 30% din locurile disponibile. Pe viitor toată lumea speră la o relaxare și mai accentuată. “Jucăm, momentan, cu 67 de locuri asta înseamnă 30% din capacitatea sălii, tragem speranța că în viitorul, nu foarte îndepărtat, putem să ne raportăm măcar la jumătate din sală. Am văzut că rata de incidență în ceea ce privește orașul nostru este în scădere, deci e posibil ca săptămâna viitoare să ne putem adresa unui număr de 50% din capacitatea sălii”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al instituției.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -