Acasa / Headlines / Transportul lignitului, în pericol!

Transportul lignitului, în pericol!

Ministrul Transporturilor, interpelat de senatorul PSD Florin Cârciumaru. Parlamentarul îl avertizează pe Răzvan Cuc faptul că lucrările CFR de pe tronsonul Gorj- Mehedinți pot afecta activitatea Complexului Energetic Oltenia.

Printr-o interpelare parlamentarul de Gorj speră să vină în sprijinul companiei. Cârciumaru este convins că există soluții pentru ca activitatea de transport a CEO să nu fie afectată. Am depus o interpelare la Ministerul Transporturilor în speranța că activitatea CE Oltenia nu va avea de suferit în urma investițiilor CFR anunțate pe ruta Motru-Strehaia. L-am informat pe domnul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, despre faptul că transportul lignitului pe ruta feroviară Motru- Ișalnița pentru alimentarea Termocentralei Ișalnița, din județul Dolj, va fi grav afectat, dacă responsabilii din Ministerul Transporturilor nu vor găsi variante alternative și vor închide circulația. Înțelegem cât este de necesară investiția CFR, în scopul reparației celor două poduri, pe o perioadă de 90 de zile, începând cu această lună, însă nici CE Oltenia nu-și poate reduce activitatea datorită contractelor de furnizare lignit aflate în derulare”, se arată în interpelare.

Urmări grave

Senatorul PSD susține că în contextul în care CEO nu poate folosi linia de transport consecințele ar fi majore. Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia înțeleg necesitatea acestor lucrări de investiții, însă în lipsa unei soluții alternative de transport al cărbunelui și/sau a timpului necesar organizării prealabile, ar putea înregistra grave prejudicii economice și sociale precum:

• Reducerea producției de energie cu minim 700.000 MWh;

• Neonorarea contractelor de furnizare a energiei termice pentru municipiul Craiova;

• Neasigurarea contractului de furnizare abur cu uzina FORD;

• Nerealizarea stocului de cărbune necesar programului energetic de iarnă;

• Nerealizarea programului normal de lucru pentru salariații EMC Motru, ELCFU, SE Ișalnița, SE Craiova.

I-am solicitat domnului ministru să găsească soluții cât mai rapid, în vederea evitării blocajului la CE Oltenia, întrucât administrația companiei dorește realizarea unei variante anterioare, ocolitoare, care să nu afecteze activitatea producătorului de energie pe bază de cărbune, a mai declarat Cârciumaru.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*