spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesVîlceanu, de vorbă cu minerii. Nu la sala de apel ci la...

    Vîlceanu, de vorbă cu minerii. Nu la sala de apel ci la poarta carierei

    Parlamentarul PNL Dan Vîlceanu nu a avut acces în carierele CEO. Chiar și liderul PNL a stat de vorbă cu minerii. „Voi continua să merg și în alte cariere şi să fac tot ce pot pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă şi schimbarea legislației”, a declarat deputatul de Gorj în urma vizitei.

    „Am fost la Cariera Roșiuța și am găsit un director arogant și niște mineri pe care nu-i sperie nimic. Bineînțeles că nu am fost lăsat să merg în sala de apel, pe motiv că sunt niște reguli. Reguli care sunt încălcate de fiecare dată pentru PSD. Am reușit totuși să vorbesc cu oamenii, la poartă. Știau și ei, ce știu și eu: că dacă nu scrie PSD sau ALDE pe tine, nu ai ce cauta în carieră. Am crezut că voi găsi oameni speriați, care nu vor vrea să vorbim de frica șefilor. Ei bine, nu a fost așa. Minerilor nu le e frică de nimic. S-au saturat și mi-au spus că le-a fost băgat pumnul în gură. Nu s-au mirat că nu am fost lăsat să intru. „Domn’le aici intri numai dacă scrie PSD pe tine. Nu mai intră nimeni, nici presa”, mi-a spus unul dintre minerii cu care am vorbit”, a declarat parlamentarul PNL Dan Vîlceanu.

    Alte vizite în alte cariere

    Parlamentarul de Gorj susține că vizitele nu se vor încheia aici, va merge și la alte subunități ale CEO. Vîlceanu este convins că minerii au multe să-i spună. „Pe de o parte li se spune că activitatea lor este esențială, dar lucrează sub normativ, în condiții grele şi cu improvizații, iar în acelaşi timp se fac disponibilizări!  Le-am explicat proiectele de lege cu grupele de muncă şi se întrebau cum unii pot să vorbească acum de condiții deosebite când au votat împotrivă la Legea Pensiilor. Am găsit susținere pentru proiectul pe care l-am depus eu, pentru condiții speciale, şi le-am vorbit şi despre o altă inițiativă din Parlament, care prevede crearea unui cadru care să identifice din timp cazurile de cancer cauzat de boli profesionale. Şi i-am ascultat, pentru că au multe probleme! Le mulțumesc oamenilor de la Roşiuța pentru că sunt puternici. Voi continua să merg și în alte cariere şi să fac tot ce pot pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă şi schimbarea legislației”, a mai declarat parlamentarul de Gorj.

    Afacerile l-au ținut la ușă

    Parlamentarul PSD Mihai Weber care a intrat în cariera Roșia, alături de ministrul Deneș susține că nu are nicio implicare în refuzul administrației de a-i permite lui Vîlceanu accesul în sala de apel. Președintele PSD este convins că problemele sunt altele. „Dacă e supărat poate această este starea domniei sale. Dacă nu a fost lăsat să intre în carieră poate că există ceva între relația dintre cei doi subiecți. Poate că  sunt de vină legăturile sau activitățile pe care le are cu Complexul sau poate are afaceri. La noi nu a avut nimeni de obiectat pentru că am demonstrat că nu avem niciun fel de interese, ne interesează doar ca activitatea CEO, să nu aibă de suferit și noi am demonstrat că susținem această activitate prin inițiativele legislative pe care le-am avut de-a lungul timpului”, a declarat parlamentarul PSD Mihai Weber.

    Te-ar mai putea interesa

    4 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: