11.5 C
Târgu Jiu
joi, mai 6, 2021
AcasăHeadlinesZid de apărare în jurul viceprimarului PSD din Bustuchin

Zid de apărare în jurul viceprimarului PSD din Bustuchin

Demersul primarului din Bustuchin, de a-l schimba pe viceprimarul social-democrat Gheorghe Stoenescu, a dat naștere unor opinii unanime, conducerea PSD Gorj declarându-se, la unison, dezamăgită de atitudinea fostului primar PSD, Ion Ciocea.

Astfel, președintele organizației, deputatul Mihai Weber, se declară convins că toți consilierii locali ai PSD își vor susține colegul, care este și președintele Organizației PSD Bustuchin.
„Referitor la acțiunea primarului Ciocea, de a se răzbuna pentru foștii colegi de partid, tot ce pot să spun este că un astfel de comportament nu îi face cinste. Situația în care se află domnia sa a fost generată de decizia pe care singur a luat-o, de a candida independent și de a se situa, prin urmare, în afara PSD, și nicidecum de colegii pe care acum încearcă să îi sancționeze. Consilierii PSD vor vota pentru susținerea viceprimarului PSD, așa cum prevede și statutul nostru. Nerespectarea deciziilor Biroului Executiv Județean va duce la sancțiuni, conform statutului PSD. Consilierii locali, așa cum bine știu și domniile lor, au fost aleși pe lista PSD și trebuie să respecte deciziile luate de forurile statutare”, spune Mihai Weber.

În aceeași notă se păstrează și poziția președintelui executiv al PSD Gorj, Cosmin Mihai Popescu, care se arată total dezamăgit de comportamentul primarului Ciocea.
„În legătură cu demiterea primarului Ciocea, poziția mea este similară cu cea a Organizației PSD Gorj. Aici vorbim de aplicarea legii, iar domnul Ciocea și-a asumat acest risc când a candidat independent. Nu pot decât să sper că domnul Ciocea va renunța la practica de a-i mai intimida pe consilierii PSD, lucru care este sub demnitatea domniei sale. În ceea ce privește susținerea viceprimarului PSD, lucrurile sunt simple și extrem de clare, consilierii având mandat din partea Organizației să-l susțină, în continuare, pentru această funcție”, a afirmat președintele Consiliului Județean Gorj.
Pentru a-l schimba din funcție pe viceprimarul Gheorghe Stoenescu, primarul Ion Ciocea are nevoie disperată și de voturile consilierilor PSD, lucru care pare greu de realizat atâta timp cât aceștia sunt obligați de Statutul PSD să respecte hotărârea Organizației Județene de a-l susține pe actualul viceprimar PSD.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -