spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăInterviuriInterviu cu o gorjeancă celebră! A defilat pe marile podiumuri ale modei,...

    Interviu cu o gorjeancă celebră! A defilat pe marile podiumuri ale modei, dar a ales muzica!

    morena-2Este una dintre cele mai frumoase şi talentate femei din România, iar la vârsta de doar 17 ani defila pentru renumiţi designeri de modă. Este povestea gorjencei Cristina Bîzu, cunoscută în showbiz ca „Morena”. Iar pentru că s-a născut sub steaua celebrităţii, în anul 2008, Morena a debutat şi în lumea muzicii, primul videoclip de succes al său fiind realizat alături de Tom Boxer – „Morena – I give you my love”. Înainte, frumoasa gorjeancă lansase prima sa piesă –„Hei”, căreia îi scrisese şi versurile. Ulterior, ea şi Tom Boxer au ajuns să aibă notorietate naţională şi internaţională, iar piesa „Deep in love” este una dintre cele mai cunoscute, depășind pragul de 5 milioane de vizualizări pe canalul YouTube. Morena iubeşte muzica încă din copilărie.

    Reporter: Cum a început povestea „Morenei”?

    Cristina Bîzu : Povestea a început în fața oglinzii, cu spray-ul în mână, și peste câțiva ani m-am trezit într-un studio de înregistrări din întâmplare. Am lucrat în studio timp de 3 ani și abia apoi am ieșit pe piață, cam acum 5 ani. Întotdeauna mi-a plăcut să cânt și sunt foarte recunoscătoare că am avut această șansă de a face o carieră din muzică.

    Rep.: Care este cheia succesului?

    Cristina Bîzu: Munca, munca și iar munca.Poate că pare simplu din afară să fii artist, dar nu este. Pentru a avea rezultate trebuie să-ți dedici tot timpul artei.

    morena-1Rep.: Ce te descrie pe tine ca persoană şi ca artistă?

    Cristina Bîzu : Sunt o persoană foarte ambițioasă, încăpățânată, aș putea spune. Nu mă las până nu-mi ies toate lucrurile pe care mi le-am propus.

    Rep.: Ce ne pregătește Morena pentru vara aceasta, unde te pot asculta fanii tăi?

    Cristina Bîzu : Vara aceasta lucrez la partea de producție și abia undeva pe la sfârșitul verii o să vedeți rezultatele. O să lansez o nouă piesă și un videoclip. Fanii mă pot asculta peste tot, dar în principal pe internet.

    morena-4Rep.: Deși suntem la jumătatea anului 2016, suntem curioși care este cea mai mare dorință a ta pentru acest an ?

    Cristina Bîzu : Mi-am dorit foarte tare ca anul acesta să ajung în Thailanda ceea ce s-a și întâmplat deja și îmi doresc să aduc emoție prin piesele ce urmează să fie lansate în curând, să ajung la sufletele oamenilor.

    Rep.: Ce simți atunci când ești pe scenă, în fața a sute de oameni?

    Cristina Bîzu : Extaz . Este un sentiment de nedescris, o dată ce l-ai trăit devii dependent. Am avut norocul să cânt în fața a zeci de mii de oamenii și acele momente mi-au umplut sufletul.

    morena-3Rep.: Care sunt lucrurile simple care te fac fericită?

    Cristina Bîzu : Mă bucur extrem de mult de natură, îmi place să privesc cerul, mă încarcă. Bucuria cu care mă așteaptă animaluțele mele (am o pisică și un cățel) când vin acasă și sunt extrem de fericită când primesc o floare.

    Rep.: Ai cochetat și cu lumea modei pe marile podiumuri ale lumii, care este cea mai frumoasă amintire și ce designer ți-a rămas în suflet?

    Cristina Bîzu : Datorită faptului că am lucrat ca model s-a aprins în mine ideea de a face design. Ca model nu ai o satisfacție sufletească prea mare, dar mă bucur că am reușit să vizitez marile orașe cu moda și că am reușit să fiu în preajma oamenilor foarte importanți din fashion. Ghivenchy și Pacco Rabanne m-au impresionat la momentul respectiv, iar acum sunt înnebunită dupa Balmain.

    Rep.: Ai călătorit destul de mult, care este orașul/țara în care simți că te regăsești?

    Cristina Bîzu : Iubesc să mă plimb pe străzile Amsterdamului cu bicicleta. Oamenii sunt extrem de pozitivi și activi. Orașul acesta nu doarme niciodată…tot timpul găsești ceva de făcut.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: