spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăInterviuriInterviu cu Elena Pomană

    Interviu cu Elena Pomană

    „Am vrut ca acest Centru să fie realizarea mea în viaţă”

    elena pomanaElena Pomană, tânăra de 27 de ani, din Târgu-Jiu, care îşi doreşte o viaţă mai bună pentru toate persoanele cu dizabilităţi vorbeşte despre cum a reuşit să aducă în atenţia autorităţilor judeţene necesităţile acestor persoane. Dorinţa sa a fost realizarea unui Centru de tip Respiro la Târgu-Jiu. De aceea, aceasta a pus bazele Asociaţiei „Dăruieşte Fericire” care să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. Autorităţile judeţene au anunţat că, în următoarea perioadă, acest Centru Respiro va fi realizat în oraşul Novaci.

    Reporter: Visul tău de a construi un Centru de tip Respiro în judeţul Gorj este pe cale de a se realiza. Eşti mulţumită de acest lucru?

    Elena Pomană: Când mi-am propus să realizez acest proiect i-am cerut ajutorul mamei mele şi am întrebat-o: Mă vei sprijini? Ştii că eu nu pot să am copii şi nici o familie, dar vreau să las ceva în urma mea pe acest pământ aşa cum fiecare om lasă ceva în urma lui, şi am vrut ca acest Centru de tip Respiro să fie realizarea mea în viaţă. Va deveni realitate, într-adevăr, sunt fericită, dar în adâncul sufletului meu sunt dezamăgită pentru că am aflat din presă. A fost un vis pentru care am luptat cu toată credinţa şi puterea. Am pornit acest proiect din dorinţa de a avea activitate şi de a veni în ajutorul familiilor care sunt în aceeaşi situaţie, care duc aceleaşi greutăţi şi aceeaşi suferinţă, fiindcă asta mă face pe mine să trăiesc, asta mă face pe mine să merg mai departe, asta mi-a dat putere să studiez: dorinţa că într-o zi voi reuşi să mă pot dezvolta profesional, în pofida dizabilităţii de care sufăr.

    A trimis petiţii către preşedintele României

    Tânăra spune că va lupta în continuare pentru ca persoanele cu dizabilităţi să poată duce o viaţă normală şi să nu mai fie respinşi de societate. Aceasta a trimis petiţii către mai multe instituţii ale statului, chiar şi către preşedintele României, pentru a-şi susţine cauza.

    R.: Ce urmează să faci mai departe în ceea ce priveşte dorinţa ta de a lupta pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi?

    E.P.: Cineva mi-a zis o vorba mare: Eşti un om simplu, cu siguranţă dacă ai fi într-o poziţie din care poţi schimba ceva cu adevărat ai face mult mai multe. Dorinţa mea este să schimb viaţa persoanelor cu dizabilităţi, încă nu am renunţat la ideea de a mări indemnizaţia persoanelor cu dizabilităţi grave. Drept urmare am trimis opinii şi petiţii atât către Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, Prim-ministrul României, Dacian Cioloş, Senatul Romîniei, Camera Deputaţilor, Parlamentul European şi ar mai fi câteva instituţii pe care nu le voi menţiona până când nu voi avea un răspuns.

    R.: Având în vedere că ești inițiator al acestui proiect intenționezi să ceri autorităților să lucrezi în cadrul Centrului Respiro care se va realiza?

    E.P.: Este decizia lor.

    R.: În afară de acest centru, care se pare că va fi realizat în Gorj, ce crezi că îi lipseşte acestui judeţ raportându-ne la aceeaşi problemă?

    E.P.: Cu siguranţă sunt încă foarte multe lacune, dar din motive întemeiate nu voi dezvălui viitorul meu proiect.

    R.: Foarte multe persoane nu înțeleg ce înseamnă acest Centru Respiro. Explică exact ce presupune acesta și cui se adresează?

    E.P.: Acest Centru de tip Respiro oferă servicii de găzduire şi masă, de îngrijire personală, de terapie ocupaţională, servicii de asistenţă medicală, program de relaxare, servicii de consiliere şi medicale astfel venind în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi grave cât şi a familiilor acestora atunci când există o problemă: fie ea de sănătate sau de orice altă natură, prevenind sentimentul de neputinţă. Pentru mai multe informaţii despre proiectele şi iniţiativele mele va rog accesaţi site-ul oficial al Asociaţiei „Dăruieşte Fericire”, www.daruiestefericire.ro.

    elena pomana asociatie

    R.: La un moment dat ai luat legătura cu factorii de decizie din județ pentru realizarea Centrului Respiro, însă ți s-a spus că nu există fonduri. De ce crezi că acum vor să pună bazele acestui centru?

    E.P.: Nu ştiu care sunt motivele, dar mă bucur că au găsit resursele necesare. Sunt foarte mulţumită fiindcă într-un timp atât de scurt am reuşit să mobilizez instituţiile judeţului Gorj. Menţionez faptul că eu nu am făcut o solicitare Consiliului Judeţean, ci am propus acest proiect pentru un parteneriat.

    E trist dacă dragostea faţă de o fiinţă e condiţionată de „perfecţiune”

    Elena luptă pentru visurile deşi, de foarte multe ori, s-a simţit discriminată sau poate privită cu dispreţ de persoanele din jur, însă aceste lucruri nu o împiedică să meargă mai departe.

    R.: Cum sunt tratate persoanele cu dizabilități în societate? Sunt discriminate? Ai simțit asta pe pielea ta?

    E.P.: O să îţi răspund cu o întrebare: De unde putem ști ce destin măreţ poate avea o persoană cu dizabilitate şi câte suflete poate inspira prin exemplul personal? Am simţit discriminarea: am fost privită cu dispreţ, superioritate, reproş, intoleranţă. Nu pot să dezbat așa ceva. E cam trist dacă dragostea față de o ființă e condiționată de „perfecțiune”.

    Cât despre o eventuală implicare politică Elena spune că deocamdată va rămâne vocea societăţii civile.

    R.: Te gândeşti să te implici în vreun proiect politic? Ai primit oferte în acest sens?

    E.P. Politica pentru mine înseamnă bunăstarea societăţii civile, a oamenilor. Am primit oferte aproximativ de la toate formaţiunile politice pentru a putea figura pe lista Consiliului Local. Am convingerile mele politice, iar dacă formaţiunea politică în care eu am crezut nu doreşte să fac parte din echipa lor, voi rămâne doar vocea societăţii civile. „Nimic pentru mine, totul pentru ţară”, aceasta este deviza mea în ceea ce priveşte sfera politică. În toţi aceşti ani am învăţat că politica înseamnă foarte mult dialog şi negociere. De asemenea, îmi exprim public dorinţa de a fi alături de Instituţiile Judeţului Gorj pentru realizarea visului meu.

    R.: Care este cea mai mare dorință a ta?

    Aşa cum am zis mereu, îmi doresc să fiu tratată ca un om normal, cu perspective, cu dorinţe şi mai presus de toate cu suflet.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: