spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăMondenBacio, pe urmele celebrităţii

    Bacio, pe urmele celebrităţii

    Mihai Vulpe, alias Bacio pare să facă furori în industria muzicală cu vocea lui. După ce a participat la „Românii au talent”, unde s-a descurcat de minune, artistul, originar din Târgu-Jiu pare să primească oferte de bandă rulantă de la diferiţi organizatori de evenimente, atât din ţară, cât şi din străinătate. Astfel că, potrivit unor surse, prima ofertă care se va concretiza este făcută de un impresar grec care îl va aduce pe Bacio la un spectacol dedicat lui Elvis, din staţiunea exotică Hakidiki. Cu această ocazie Bacio a pregătit numeroase hituri greceşti pe care le va cânta în Grecia, chiar în această vară. Mihai Vulpe s-a născut în Târgu-Jiu pe 2 septembrie 1976. De mic a cochetat cu muzica. Acum, artistul concertează ori de câte ori are ocazia, având fani atât în țară, cât și în străinătate. Se cunoaște faptul că Mihai Vulpe este un mare fan al muzicii lui Elvis Presley, fiind considerat singurul imitator profesionist din România al celebrului cântăreţ. Târgujianul este realizatorul primului album dedicat lui „Elvis” din România, lansat cu ajutorul Fan Clubului Oficial „Elvis Presley” din Bucureşti iar cel mai nou proiect al artistului se intitulează „Elvis Impersonator”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: